Departe de casă?

Din fărâma sentimentului de vină
Se chinuie cumplit să iasă la lumină
Acea trăire cum că, vai, departe sunt de casă.

Dar vai, sincer îți spun, că nu-mi prea pasă.

Nu există, imi spun ei des.
Oriunde ai fi, te roade dorul mai ales.
De tot, zic ei, de țară și de ai tăi
De familie, prieteni, casa-n care stai.

Am stat, le spun, acum am altă casă.
Alt pat, alt aer, alte flori și altă masă.

Ne minți, îmi spun, căci dor îți e teribil.
De vorbă, prieteni, de tot posibil și imposibil.

Bineînțeles că da, dar iac-am înțeles.
Pentru mine și viața-mi scurtă mai ales.
Să fac un loc din ce îmi este dat
Fermecător, confortabil, minunat.

Dar mama?

Ce-i cu ea, le zic senin?
Păi mama-i mamă și te așteaptă.
Să vii des, să mai vorbiți, să mai bârfiți.
De ce ești așa nedreaptă?

Nu am fugit, nu am plâns când am plecat.
Nu am jelit, nu mi-a fost dor, n-am regretat.
Am făcut ce poate mulți nu fac.

M-am dus năucă după câte-o dragoste.
După povești, drame, chiar și-o pacoste.
Dar ritmul inimii mereu mi l-am urmat.
Iar mama - mama-i ca un zid solid.

Și când mi-e greu la ea mi-e gândul mai mereu.
La fața ei cu ochii verzi și zâmbetul candid.