Am scris o carte. Și acum ce fac?

Un spectacol dinamic, feroviar, alături de mulțimi bronzate și obosite, dar cu iz de vacanță. 

Lumea e prea grăbită să mai citească poezie. Și totuși, poeții încă scriu.

Foc, apă și cafea pentru întreaga filosofie. Atât. 

Am vrut să aflu ce cred oamenii despre scriitorii noi și creațiile lor, fie că sunt debutanți sau nu. Să publici prima carte nu te face un autor consacrat; tot un debutant ești, dar cu siguranță ești un autor cu ceva în mână, un prim succes.

Îmi fac mereu scenarii în care le bat la ușă și intru să mă zgâiesc la interioarele caselor lor. Să văd ce grădini au, pline de smochini, dafini sau lămâi. Îmi imaginez, zâmbesc și merg mai departe. Nu ar fi potrivit să îndrăznesc. Și chiar de m-ar invita, nu cred că aș intra cu inima deschisă. Rămân cu imaginația și văd alte și alte case.

Emily Brontë spunea despre toamnă că este anotimpul cărților și al liniștii, și că există o simfonie între foșnetul frunzelor și paginile întoarse.

Când ai plăcerea scrisului, o faci neobosit pentru orice ți se pare demn de pus în cuvinte. Aproape orice. 

Într-un sat din România, de care am auzit prima oară acum câteva săptămâni, pare că s-a aciuat o liotă de maltezi, naufragiați săracii pe Dunăre, în zilele de iarnă mult prea geroasă pentru popoarele obișnuite cu căldură 300 de zile pe an.

În vacanta nu se muncește, dar se citește. Ehe!  Știi cărțile acelea care așteaptă cuminți, cu praf pe ele de câteva săptămâni (sau fără, că poate îl cureți săptămânal), unele uitate sărmanele pe noptiere, colțuri de mese și alte teancuri cu nimicuri?  Ei bine, alea-s cărți de citit în vacanță.  Cărți pentru atunci când ai […]