M-am interesat, și Google zice că există 129,864,880 de cărți publicate.
Este plin internetul de cărți, sunt magazinele pline de cărți - nu numai librăriile și bibliotecile - și, uneori, din păcate, și ghenele de gunoi. 🙁
Au devenit un deranj pentru dinamicitatea care ne caracterizează, obiecte generatoare de praf și ocupatoare de (prea) mult loc în casele noastre. Noroc că există și Kindle, device în care poți stoca mii de cărți și pe care, dupa ce le citești, dacă dorești, le poți șterge.
Eu am șters cărți din Kindle, dar cărți fizice nu am aruncat vreodată, ci le-am donat.
Am să dedic în blogul meu câteva articole acestor minunate obiecte - cărțile, ce ne fac viața mai frumoasă.
S-au făcut filme excepționale după unele dintre ele (precum Să ucizi o pasăre cântătoare sau Nașul), unii și-au inspirat viețile și și-au justificat unele acțiuni doar pentru că au citit în cărți, alții s-au auto motivat, alții au făcut bani sau știu mai bine cu banii și așa mai departe.
Am încetat să mai fac recomandări imperative de cărți “Trebuie să citești cartea cutare, ți se potrivește, o să-ți placă”, când am văzut că nimeni nu citește oricum la recomandările mele. Ale mele sau alte altora.
Oamenii citesc când vor ei sau când sunt pregătiți. Și bine fac!
M-am apucat însă să postez câte o poză cu cartea pe care o citesc de fiecare dată, cu câteva cuvinte - uneori o mica recenzie, alteori două rânduri.
Dar am vrut neapărat să adun aici o listă cu câteva dintre cele mai bune cărți ce merită citite în viața asta. Există acum pe blog și-un mic articol cu cele mai citite cărți din lume, daca ești curios să vezi lista.
Lista este poate și pentru mine, pentru mai târziu, și pentru oricine caută cu gândul că ce mai citesc și eu?
Oamenii sunt mai deschiși la sugestii, atunci când chiar au nevoie. Și, în definitiv, cine sunt eu să recomand cărți cuiva, dacă nu mi-a cerut?
Dar pe blogul meu fac ce vreau. Astă este farmecul acestui jurnal deschis.
Încep cu ultima citită, căci ordinea oricum nu prea contează.
Dacă nu ai citit-o, pune mâna acum să o cumperi și să te afunzi în citit!
Vei pătrunde în viața actorului, atât cât îți dă voie, și vei vedea, sau, mai bine zis, vei simți, eforturile, bătăliile interioare și reușita unui om simplu în drumul său spre excelență.
Cu cât citești mai mult, cu atât vei vrea să citești mai mult din cartea Undă verde și vei fi trist când vei da ultima pagină.
Cu o urmă de science-fiction, cartea este despre iubire și acceptare, de fapt.
Doi oameni se îndrăgostesc, se iubesc nebunește, dar le stă în cale fenomenul dispariției fizice subite și incontrolabile a lui - călătorește involuntar în timp. Călătorul în timp - el - are luxul să își vadă iubita, viitoare-i soție, în toate stadiile vieții ei și să învețe cum să fie cel mai bun.
Zic lux pentru că nimeni nu poate călători în timp și să folosească apoi această unealtă în avantajul său. Cartea are un sfârșit tragic, dramatic, însă povestea este dusă mai departe în cel mai frumos mod. Regret că am citit-o atât de târziu în viață.
S-a făcut și o ecranizare în 2009, cu o notă de 7.1 pe IMDB.
Ce carte frumoasă! Ce carte frumoasă!
Narată de un cățel, Enzo, un labrador cu suflet mare, alături de omul său, cu o pasiune uriașă pentru cursele de mașini. Pasiunea este a amândurora, căci Enzo ocupă un loc unic în viața stăpânului său și împart aceleași activități. Nu știu cum aș putea să descriu mai bine o așa carte - unică, diferita, sensibilă, dar îți spun că este una din cărțile la care am plâns.
Citeam și plângeam.
S-a făcut și ecranizare în 2019, vocea lui Enzo fiind a actorului Kevin Costner. Filmul are 7.5 pe IMDB.
Dar, te rog, citește cartea înainte, să prinzi tot farmecul lui Enzo, precum și acțiunile, sentimentele și gândurile unui cățel ce își adoră stăpânul mai mult decât pe sine.
Cine a citit această carte și o găsește acum pe listă, și nu i-a plăcut, va zice că este o mizerie, o aberație a unui bețiv afemeiat.
Și este, într-adevăr.
Dar este și excepțională, asumată, blamată și citită de foarte mulți, chiar și cei care îl urăsc pe Bukowski.
N-am urât nimic la cartea asta, am citit-o pe nerăsuflate. Nu am să fiu vreodată deranjată de autenticitatea unui om - scriitor, actor, artist, orice - pentru că acela este el, dezvelit de ego, de convențional sau “firescul” acestei lumi.
Lui Bukowski nu-i pasă să fie plăcut, ci să fie original, să fie el. Mă bucur pentru personajul său, pentru parcursul lui și pentru succesul de la final.
Citește cartea Femei și nu te lăsa impresionat sau influențat de ce zic alții!
Pentru că nu vom ajunge cu toții să petrecem șapte ani în Tibet, poate nici măcar o zi din viața asta, și nici nu vom ajunge vreodată să stăm de vorbă cu Dalai Lama.
Pe mine m-a disciplinat, m-a încurajat și mi-a confirmat câteva dintre regulile cu care funcționez. Șapte ani fructuoși în Tibet, alături de călugări, oameni simpli, frig și foame câteodată, ca să te descoperi pe tine și limitele tale.
Îl întâlnește pe Dalai Lama, cu care rămâne prieten pe viață, până la moartea scriitorului. Ce ocazie, ce șansă!
În Malta, am avut ocazia să întâlnesc un chelner din Nepal și, în simplitatea mea de om curios, l-am și întrebat de unde e, căci aveam un sentiment că aș ști deja. Modest, simplu, educat, asumat, blând și bun - este exact cum descrie și Heinrich nepalezii în cartea sa.
Cartea este o aventură și, citind-o, câteodată, te bucuri că nu este aventura ta. Ai să vezi de ce.
S-a făcut și ecranizare, în rolul principal Brad Pitt, în 1997, cu o notă de 7.1 pe IMDB.
Inutil de menționat că recomand cartea înaintea filmului.
Recunosc aici încă de la început, filmul este nemaipomenit. Acesta are nota 8 pe IMDB!
Cartea vorbește despre bine și rău, rai și iad, și bătălia împotriva răului mai mare. Sunt un mare fan al lui Gaiman, stilul și dezinvoltura cu care scrie fantasy, ca și cum acesta trăiește deja acolo și noi, muritorii de rând, nu știm, nu suntem conștienți de asta.
Dacă ești fan science fiction, fantasy și alte acțiuni din alte dimensiuni, este pentru tine. Dar să nu crezi cumva că nu este nimic de învățat aici sau că nu se aplică pentru lumea nebună în care trăim. Să nu îndrăznești!
Nu am știut, și să îmi fie rușine, cât de bine scrie Panait Istrati, și ce farmec are scriitura sa. Cartea este o poveste frumoasă, de dragoste, de dramă, de despărțire, cu un drum sinuos în căutarea ei - a surorii, această Chira Chiralina, undeva pe teritoriul Turciei.
Fratele își caută sora, dar se găsește pe sine mai mult, căci ea nu voia să fie găsită. Plecați amândoi dintr-o situație aparte, încercați de viață grea și moartea mamei. Doi copii, la drum, nepregătiți, forțați, își găsesc drumul. Și-l croiesc singuri, dar separat, și nu se vor mai găsi niciodată.
Caut-o și-n anticariat, online, oricum, dar citește minunăția asta de poveste!
Cartea " Acolo unde cântă racii" este o poveste tristă, care, la final, devine și mai tristă, dar măcar vei vrea să feliciți personajul principal pentru curaj. Curajul este tot ce a avut, și pe sine, alături de câțiva oameni cu suflet bun, ce au avut grijă de ea. Dar ei nu pot avea grijă de tot, căci sarcina supremă este tot a ei.
O carte aventuroasă, o carte dintre cele mai bune cărți, plină de dureri și încercări grele, ne poartă alături de fetița bălților, ce va deveni ulterior o femeie, înzestrată cu inteligență emoțională și aptitudini dobândite acolo - în mlaștină.
Cartea este despre dreptatea făcută cu propriile mâini, a unei minți sclipitoare, însă atât de puțin auzită de lumea de afară și atât de puțin apreciată.
S-a făcut și film, chiar anul asta (2022), și are nota 7.1 pe IMDB.
Nu știu dacă după ce vei citi cartea, vei găsi și sensul vieții, dar poate vei avea mai multe gânduri despre cât de frumoasă este viața ta în acel moment. Poate vei practica recunoștința mai des.
Autorul trece prin Holocaust, și nu ca privitor, însă ca victimă. Supraviețuiește și ajunge să scrie această carte, dar nu oricum, ci ca o lecție grea învățată pe pielea lui. Câtă înțelepciune mai poți să ai când ești doar piele și os? Cum mai poți ieși normal după asemenea tratament?
Secretul: să găsești pentru ce să trăiești (WHY), acel motiv suprem, pentru ca apoi îți va fi mai ușor sa găsești și cum să o faci (HOW).
Pusă în contextul Holocaustului, acest HOW împuternicit de WHY, are sens deplin.
Este o carte pe care îți recomand să o citești fizic, nu pe Kindle sau calculator, căci va fi necesar să faci însemnări consistente. Este considerată una dintre cele mai bune cărți ale lumii.
La început nu am înțeles nimic din carte, recunosc. Citeam și voiam să o abandonez. Vociferam în legătură cu alegerile oamenilor - cartea are un rating de 4.27/5 pe Goodreads - și mă întrebam de ce.
Până într-un punct, în care a prins sens totul. Nu am mai putut să o las, am citit-o pe nerăsuflate, am simțit-o pe tot parcursul ei. Cartea este despre rasism, nedreptatea aleasă în locul dreptății și lupta pentru a convinge pe toată lumea că este “oarbă”. O poveste a unui tată singur cu doi copii, crescuți cu simțul dreptății și al omeniei, a alegerilor corecte și curate, pentru a forma mai târziu un adult întreg și cu caracter.
Este poate cel mai lung proces, într-o sală de tribunal, la care am luat parte, în scris, și la care am asistat ca și cum eram acolo. O carte de citit în viața asta, și mă gândesc că poate nu o singură dată, căci perspectivele ni se schimba de-a lungul vieții. Așadar, de citit și recitit.
Bineînțeles că există și film, făcut în 1962, cu o notă de 8.3 pe IMDB. Este superb filmul!
Multă dramă, extrem de multă dramă în această carte scrisă în anul 1847. În fond, Emily Brontë cam asta a scris - dragoste și dezamăgiri, neîmpliniri și suferință în dragoste.
Cartea prezintă o dragoste “bolnavă” dintre două personaje ce, la vremea respectivă, din considerente sociale, nu aveau cum să fie împreună.
Este o carte blamată, aflu și eu mai târziu asta, după ce m-am declarat un fan înrăit al acesteia, întrucât prezintă prea multe extreme, tendințe suicidale și suferință.
Este o carte remarcabilă, fără îndoială, și fără să mă las câtuși de puțin impresionantă de păreri.
Este și film, făcut în 2012, cu o notă de doar 6 pe IMDB.
În sfera science fiction, Orwell pune laolaltă o situație ipotetică în care omenirea este supravegheată, manipulată de către acest Big Brother. Cartea este dureroasă, îți provoacă doar milă pentru bietele personaje ce se luptă pentru un dar ce ni se cuvine nouă, oamenilor, și anume libertatea. Personajelor lui Orwell nu li se cuvine nici măcar libertatea de a gândi sau de a bea pur și simplu o cafea. Sunt făcuți să creadă că nu merită, că nu e de unde, nu mai există, când, în spatele acestor “făcături” stau manipulatorii. Stârnește multă revoltă interioară, dar și o întrebare cum că..dacă este așa de fapt?
Este o carte de citit, de înțeles, fără grabă, așa cum trebuie tratate cele mai bune cărți!
Filmul are o nota de 7.1 pe IMDB, făcut în 1984.
Romanul Lorelei descrie romantismul și tristețea (merg mână în mână acestea două) într-un parfum copleșitor…de iubire. Acțiunea se întâmplă undeva în anii 20-30, cu detaliile vremurilor de atunci, comportamentele ce reflectă timiditatea și reticența îndrăgostiților.
Mi-e un pic greu să aduc în prezent cu exactitate acțiunea cărții, căci am citit-o undeva la 16 sau 17 ani. M-a cucerit, asta îmi amintesc clar. Înțeleg că această carte este mult iubită de femei, dar nu aș exclude-o din preferințele bărbaților.
Iubirea, sentimentele, scrisorile de dragoste, precum și expunerea acestora nu sunt doar ale femeilor.
Îndrăgostește-te și tu de romanul Lorelei, al lui Ionel Teodoreanu!
Mă uit pe Goodreads și nu înțeleg de ce cartea are doar 3.73 din 5!
Este absolut minunată și deosebită.
Bine, hai că sunt sinceră și spun că este și deosebit de tristă. Sunt mare iubitoare de dramă, așadar cartea mi-a fost pe plac.
Si aceasta a fost citit demult, demult, cu câteva firimituri de amintiri rămase, cât să scriu aceste rânduri.
Acțiunea se petrece în Suedia postbelică. O poveste de dragoste împiedicată sau interzisă, mai bine zis, de diferențe sociale și generaționale. Se sfârșește tragic, cu suferință și durere, dar păstrează un iz naiv și dulce al unei iubiri…ei bine, neîmplinite.
Romanul are și ecranizare încă din anul 1951, cu o notă de 6.8 pe IMDB. În 1952 obține trofeul Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
De mult iubitul nostru Eliade a auzit o lume întreagă. Cine nu l-a citit pe Eliade?
Am citit Nuntă în cer destul de târziu în viață, “bătrâna fiind”. Am auzit expresia asta și mi-a plăcut, întrucât nu exprimă chiar vârsta biologică, ci doar întârzierea în a face ceva ce trebuia făcut demult.
Așadar, când zic bătrână, mă refer la 30 cu plus. Nu e târziu niciodată să citești, fiindcă au și cărțile vremea lor.
Am citit-o după ce citisem cartea India a lui Eliade și mă așteptam la același fir narativ. Zici Eliade, zici India.
N-am să îmi cer iertare vreodată că îmi plac dramele! Și acest roman prezintă drama în dragoste, axată însă pe un mit al iubirii. Un român al ideilor dragostei.
Îmi plac dramele și SF-ul (science fiction). Combinație echilibrată, aș zice.
Asimov este un geniu, un vizionar și se numără printre scriitorii de cele mai bune cărți SF. Mi-e greu să vorbesc la trecut despre dânsul, căci acesta este “viu”, este prezent prin romanele scrise și lăsate pe acest pământ, pentru ca noi să le citim.
Orice roman a lui Asimov începe molcom, plicticos chair, și ai fi tentat să lași din mână cartea și să și boscorodești un pic.
Vei greși amarnic!
Eu, Robotul este un român extrem de bun, bine scris și gândit, cu multe detalii tehnice.
Roboți și oameni laolaltă, conviețuiesc și se susțin, cu legi bine fixate. Deși există o luptă dintre acestea, deznodământul este întotdeauna echilibrul.
Sperăm ca și în zilele noastre să existe acest echilibru dintre om și mașină, fără ca omul să fie mânat de ego.
Citește orice este scris de Asimov, cu îndrăzneală și încredere!
Și pe Yalom l-am descoperit târziu în viață. Minciuni pe canapea este și prima carte citită, carte ce mi-a deschis apoi apetitul pentru acest scriitor. Îl citești o dată pe Yalom și vrei mai mult și mai mult.
Îl cauți frenetic pe Google, vezi câte a scris, vezi și câți ani are (91 de ani) și gata, ești sedus. Aceasta este povestea mea în descoperirea lui Yalom.
Medicul psihiatru, Yalom, are acordul pacienților săi să povestească în multe dintre cărțile sale despre cazurile pe care le-a avut de-a lungul carierei. Firește că folosește alte nume, dar întâmplările sunt reale!
Minciuni pe canapea prezintă mai multe tipologii de oameni, în căutarea faimei, a banilor, a puterii…. Toți caută, de fapt, iubirea. Oameni vulnerabili, firavi (deși se cred invincibili), își complică viața, ticluiesc răzbunări și alte nelegiuiri ce nu fac decât să-i pustiască.
Ah, de-am ști cât suntem de neputincioși în fața vieții, am trăi-o mai prezenți și ancorați!
Voiam să spun, totodată, că și traducătorii de la Editura Humanitas au făcut o treabă admirabilă cu cărțile lui Yalom.
Recomand de citit si recitit!
E nedrept pentru Agassi să încep așa, dar este soțul lui Steffi Graf, și când cineva mă-ntreabă “dar cine este Agassi?”, ăsta mi-e răspunsul.
Agassi este soțul uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului.
Andre Agassi este la rândul său unul dintre cei mai talentați jucători de tenis ai lumii, numit al 7-lea jucător din istoria circuitului masculin și al al 12-lea din istoria tenisului pentru perioada 1965-2005.
Cartea Open este o autobiografie, scrisă sub atenta supraveghere a lui JR Moehringer - un alt mare scriitor descoperit de curând.
Când citești astfel de cărți și îți sunt prezentate cât se poate de pe scurt etapele unei vieți de succes, zici că poți și tu. Și zici bine, dar fii conștient că totul se obține prin muncă.
Agassi, așa cum spuneam la început, este și un jucător de tenis extrem de talentat, cu un stil ieșit din comun. Prin urmare, o îmbinare armonioasă între muncă și talent. Muncă putem face cu toții, nu mai trebuie decât talentul de descoperit.
Îmi place să citesc autobiografii, căci am nevoie de motivație, am nevoie să știu cum să fac primul pas, cum să nu-mi pese de păreri și descurajări, am nevoie să văd oameni reușind.
Open este o carte cu bune și rele, cu eșec și reușită acolo unde eșecul era iminent.
Menționat mai sus, Moehringer își scrie și el, la rându-i, memoriile, într-o carte ce are ca pilon principal barul din apropierea casei bunicilor. Casa bunicilor este și casa lui, împreuna cu mama sa, presați de o viață săracă și lipsa unui părinte - tatăl.
The Tender Bar este un bildungsroman, cu pași sinuoși, fără siguranța zilei de mâine. Autorul scrie cu sinceritate și asumare viața de la copil la adult, cu picaje si succes, fără a scoate din context natura umană.
Oamenii sunt slabi și greșesc, înșală și spun uneori vorbe dureroase. Să nu mai vorbim și de răul pe care și-l fac singuri.
Romanul este extraordinar de bun, excepțional, bine scris, fluid, și te ține captiv și vrăjit. Este, în definitiv, o altă lecție importantă pentru noi, oamenii. Cartea The Tender Bar, a lui Moehringer face parte din cele mai bune cărți scrise în zilele noastre.
Yalom e deja de două ori în această listă și o să mai tot fie. Irvin D. Yalom scrie cele mai bune cărți citite. O zi ci eu, dar o zic si alții.
Călătoria către sine este o carte despre memoriile autorului. O carte ce te poate frustra, pe alocuri, întrucât prezintă o viață plină de studiu.
Vorbesc în numele meu, bineînțeles, cu sindromul impostorului și senzația continuă a neîmplinirii intelectuale.
Am zis la un moment dat că, dacă mă fac “mare”, voi vrea să fiu mare ca Yalom. Mai am niște ani de trăit, de citit, de călătorit și de scris cu duiumul.
Frumoasă rău povestea de viață a lui Yalom, prezentată modest și simplu.
Mi-a rămas în minte un citat de-ale dânsului, însă nu-l voi prezenta ad litteram. Spunea că, indiferent de cât de mult ar fi studiat și oricât de faimos ajunge la un moment dat, încă se simte “ca un nufăr dintr-o mlaștină”.
Acesta este sentimentul pregnant când provii dintr-o familie săracă, modestă, fără studii, și reușești să te ridici cu forțe proprii, dar cu reminiscențe de om ce nu provine dintr-o familie de intelectuali.
M-am trezit neștiutor de istorie târziu în viață. Mai mare rușinea! Dar cine să fi fost atent la orele de istorie, când mintea zburda oriunde dar nu la școală. Cum să contrabalanseze anii tinereții cu patosul și setea pentru știință? Singurul patos era direcționat în alte perspective. Cum era și normal, de altfel, la 15 - 16 ani.
Aflu mai târziu și că istoria învățată la școală a mușamalizat serios evenimente importante, marcante și dureroase. Hai bine, nu le-a mușamalizat, le-a stilizat întru nesensibilizarea mulțimii. M-am trezit apoi și mai neștiutoare!
Mi-au căzut în mână pe urmă romane fantastice, pe care le-am savurat cu nesaț și cu ochii mari mă afundam serios în lectură. Cu cât aflam mai mult, cu atât îmi dădeam seama cât de puțin știam.
I-a venit și vremea românului Deborah. După nume ai zice că este ceva fantezist, pretențios și mai are și o copertă cu o damă portocalie, focoasă și misterioasă.
În februarie citeam Deborah.
Alunecam ușor în scriitură, îmi plăceau umorul și sarcasmul - preferatele mele în viață, cu care erau îmbogățite evenimentele. Dar oare erau îmbogățite sau îmbrăcate frumos în mai puțină durere? Creau, ce-i drept, un spectacol la care mai că-ți doreai să participi.
Haide, ca nu e chiar așa de rău ce li se întâmpla personajelor!, că doar autorul plasează glume ici și colo.
Romanul Deborah este despre deportarea evreilor în lagărele din Transnistria, eveniment real din istoria lumii, dar povestit de autor la nivel artistic.
Familiile de evrei din Bucovina își iau bocceluțele, copiii, părinții și tot ce le era aproape de inimă și călătoresc cu trenul către sfârșit. Unii cu optimism, alții cu realism, cu teamă, dar și cu speranță. Cert este că toate emoțiile sunt reale, întrucât autorul și-a făcut documentarea temeinică, ca un adevărat profesionist al evenimentelor istorice, dar a ținut să le transpună în manieră mai puțin practicată când vorbim, ei bine, de un holocaust.
Deborah, un nucleu important al cărții, întâmpină evenimentele cu stoicism, alegând sacrificiul personal uneori, plasarea sinelui pe locuri secundare în detrimentul familiei.
Alege însă o cale la îndemâna oricărei femei conștiente de farmecul propriu. Nimic de judecat și nici de analizat și spus eu nu as fi făcut asta ca femeie, pentru că este nedrept pentru cineva care doar ține o carte în mână, tolănită pe-o canapea sau pe cel mai confortabil loc din casă, să emită asemenea judecăți.
Romanul Deborah este bun, este divergent și descrie ca niciun alt roman atrocitățile ce s-au răsfrânt de-a lungul istoriei asupra oamenilor.
Analiza cărții este scurtă, neconcentrată, deoarece orice cititor are luxul și libertatea să interpreteze cu propria minte și raționament fiecare carte pe care o citește.
De citit romanul Deborah!
Yalom este prezent în multe dintre recenziile mele de cărți. Psihiatru și psihoterapeut, acesta a reușit să pună multe dintre ideile complexe ale psihoterapiei în cea mai practică formă a lor, accesibilă tuturor. Tuturor cititorilor, să ne înțelegem.
Deși simplu scrise (unele, nu toate), cărțile lui Irvin D. Yalom sunt apreciate pentru profunzimea lor intelectuală, dar și pentru modul în care mixează aspecte teoretice cu povestirile sale, din experiența atât de medic, cât și de soț, tată, prieten.
Plânsul lui Nietzsche nu este o carte tristă, cum ai fi tentat, poate, să crezi. Ba dimpotrivă. Destupă supape, detensionează și te face să nu te mai ridici din poziția de citit. Este o carte de beletristică, cu acțiuni ce nu s-au întâmplat, dar au fost atent "imaginate" și puse în contexte atât de reale de autor.
Sau poate că nu. Rămâne de văzut. Sau de citit.
Lista cărților ce merită citite este lungă, dacă nu chiar infinită, plină de genuri diferite - cărți de dragoste, cărți de război, cărți despre finanțe și educație financiară, cărți de copii chiar, cărți științifico-fantastice, cărți fantasy, autobiografii și multe, multe altele.
Nu închei aici, nu, lista nu se închide aici.
Voi încheia însă acest articol cu o satisfacție de om conștiincios, că am pus cap la cap această listă - cele mai bune cărți de citit într-o viață!
Să auzim de bine!
Mă duc să încep acum cartea Maiei Morgenstern - Nu sunt eu.
Disclaimer!
Doresc să te informez că articolul de față conține link-uri de afiliere. Dacă vei da click pe unul dintre acestea, nu te va costa nimic, stai fără griji, însă eu pot primi un comision dacă vei cumpăra produsul sau serviciul respectiv.
Cartile scrise in genul „Ficțiune” (beletristica) se referă la literatura creată din imaginație. Misterele, science fiction, romantism, fantezie, thrillerele criminale sunt toate genuri de ficțiune.
Cele mai bune carti de citit din literatura romana sunt: Cel mai iubit dintre pamanteni, de Marin Preda, Descult, de Zaharia Stancu si Chira Chiralina, de Panait Istrati.
Nici un Dostoievski. Nici un Bulgakov sau un Pasternak. Nici un Hesse sau Thomas Mann. Uau!
Bună, Irina!
Mulțumesc pentru comentariul tău.
Cred că lista, așa cum arată momentan, nu cuprinde mulți alți autori cunoscuți, nu numai cei menționați de tine. Este un articol "deschis", aș zice, întrucât listei i se vor mai adăuga alte și alte titluri pe parcurs, în măsura în care am eu timp să editez articolul și să scriu câteva rânduri despre cărțile adăugate.
Nu o face o listă mai puțin demnă de admirat sau apreciat. Dostoevsky eu nu am putut să citesc, nu acum, poate nu i-a venit vremea, cine știe de ce...
Este o listă bună, mai contemporană, dar în niciun caz incompletă, fără scriitorii ruși, care, sincer vorbind, nu sunt pentru toate gusturile (știu că nu sunt toți ruși).
Să auzim de bine! Aștept însă cu interes și câteva titluri recomandate de tine. 🙂
Mulțumesc din suflet pentru lista aceasta minunata. Te pup ma bag la citit.
Sper să urmeze,,Plânsul lui Nietzsche "
Nu ma asteptam dar am gasit cateva carti care imi lipsesc din biblioteca. Acum ma pun pe cautat.