Acest articol nu este o recenzie. Nu scriu recenzii clasice de cărți, pentru a fura cititorului luxul de a descoperi singur și șansa de a lăsa loc interpretării personale.
Acesta este un articol în care enumăr motive pentru care să o citești, fără a face nicio dezvăluire ce ar putea periclita fericirea cititorului.
Cartea anului a fost “Acolo unde cântă racii”.
Care an, mai exact, nu aș putea ști, întrucât a acaparat merituos rafturile și site-urile de cărți mai mult de un an.
Cartea s-a lansat în august, 2018. Încă de atunci, ne cucerește și încă se mai vorbește despre ea.
Iată-mă cum scriu despre ea.
S-a făcut apoi și film - la fel de bun, la fel de intents, cu actori care s-au potrivit cu personajele din carte fără cusur.
Nu este ușor să scrii o carte și nu este ușor să recomanzi cărți pe care le-ai citit și ți-au plăcut.
Devine ca o monotonie acustică când cineva încearcă să îți toarne forțat în urechi poliloghia cititului. Dacă mai adaugă și “trebuie neapărat să citești”, te zbârlești de-a dreptul.
Îmi rămâne așadar loc de manevră, de scris libertin, pe blog, unde intră doar cine-i curios și interesat de ce scriu aici. De nu-i convine curiosului, face îndărăt și nu ne mai vedem apoi.
E simplu!
Cartea Acolo unde cântă racii mi-a sărit în ochi prin căutări pe Google. Căutam cele mai bune cărți de citit anul ăsta. Nu mai știu ce an.
Am găsit-o, am căutat recenzii despre ea, că doar nu ne aruncăm așa spontan la cumpărat cărți de care nu știm nimic, am citit apoi despre carte doar de bine și-am cumpărat-o. Procesul prin care achiziționez cărți e foarte simplist și lipsit de strategie.
Ce nu am citit însă despre carte au fost recenziile detaliate, texte și articole lungi, ce se întind pe pagini de blog. Nu sunt fanul recenziilor de acest fel. Ironic, recunosc.
Dar eu nu fac recenzii la cărți, nu înșir rânduri de impresii și opinii. Eu scriu ce mi-ar plăcea mie să găsesc atunci când caut detalii despre o carte.
Lasă cititorul să descopere singur cartea! Lasă-l să vadă și să simtă el emoțiile de orice fel, fără a-i perverti imaginația înainte!
Părerea ta este subiectivă, iar o carte are atâtea interpretări câți cititori.
De ce să citești cartea, de ce să o ai în bibliotecă și de ce să vezi și filmul. Dar toate în ordinea asta, te rog! 😀
Deși folosim deseori adjectivul frumos alăturat unei cărți - ce carte frumoasă, ce roman frumos, simt că uneori îl folosim în lipsă de altceva, de alte adjective care nu ne sunt atât de la îndemână.
Dar, trebuie să știi că romanul mai sus menționat este un roman frumos.
Dacă ai nevoie de un imbold în legătură cu motivele pentru care să citești cartea, iată ce-am adunat eu:
Scriitoarea este licențiată în biologie și deține un doctorat în comportamentul animalelor.
Și-a petrecut mai bine de douăzeci de ani din viață în Africa, studiind animalele. A fost fascinată de câte dintre ele făceau parte din acele "grupuri sociale feminine puternice."
Aceasta i-a dat o idee: "Am decis să scriu un roman care să exploreze cum izolarea îi afectează pe oameni, mai ales pe o femeie," a declarat pentru BookPage, "și, de asemenea, cum toate acele comportamente instinctuale pe care le vedeam în jurul meu vor influența povestea.”
Pornind de la informațiile furnizate în diferite articole pe această tema, Delia Owens este suspectă în cazul unei crime din 1995, a unui presupus braconier din Zambia. Aceasta, împreună cu soțul său, Mark Owens, și fiul lor, Christopher Owens, au fost interogați în legătură cu acest incident.
Familia Owens a fost implicată în eforturile de combatere a braconajului în acea perioadă, cu Mark Owens coordonând patrulele de combatere a braconajului în Parcul Național North Luangwa din Zambia. Crima a avut loc într-un moment de tensiune maximă în regiune, ca urmare a uciderii în masă a elefanților pentru fildeș.
Cameramanul Chris Everson, care a filmat incidentul, susține că a fost Christopher Owens cel care l-a ucis pe presupusul braconier, nu un vânător african, așa cum s-a sugerat inițial. Delia Owens este considerată martora principală de către autoritățile zambiene, deși acestea nu cred că a fost direct implicată în omor sau în eliminarea cadavrului.
În ciuda negării implicației în incident și a pretinsei lipse de cunoștințe despre acesta, cazul rămâne nerezolvat și membrii familiei Owens sunt căutați pentru interogatorii de către autoritățile zambiene.
Anumite guri rele, și invidioase, au speculat că incidentul a inspirat povestea cărții “Acolo unde cântă racii”.
Întrebată fiind despre caz în 2019, Delia Owens declara:
"Nu am fost implicată. ... Nu a existat niciodată un caz, nu a fost nimic ... Este dureros să apară astfel de lucruri, dar asta a trebuit să facă față și Kya, să fie insultată. ... Trebuie doar să-ți ridici sau să îți cobori capul, sau ceva de genul, trebuie să mergi înainte și să fii puternic.”
În cartea "Acolo unde cântă racii" se regăsesc și elemente neconvenționale, cum ar fi combinația de genuri - mister, bildungsroman, roman de dragoste și scrieri despre natură.
Gasim, totodată, și împletirea observațiilor științifice ale naturii cu povestea personală a protagonistului.
De asemenea, tehnica de povestire non-liniară, cu flash-uri și sărituri în timp, conferă structurii o complexitate suplimentară, nemaiîntâlnită.
În totalitate, în ciuda faptului că "Acolo unde cântă racii" poate să urmeze anumite tehnici de povestire convenționale, inovează și provoacă structurile narative tradiționale, ceea ce o face o lectură unică și captivantă.
Jaci Updike, directorul departamentului de vânzări al Penguin Random House, a declarat pentru The New York Times în 2019: "Această carte a rupt toate nenorocitele de reguli. Ne place să avem o carte de comparație pentru a putea face prognoze de vânzări, dar în acest caz niciuna dintre comparații nu funcționează."
Nu este un zvon, ci chiar însăși autoarea a confirmat acestea. Owens a scris mai întâi finalul pentru cartea “Acolo unde cântă racii”.
„Ideea pentru final mi-a venit brusc, așa că am început de acolo. Apoi am sărit înapoi la început și am împletit cele două linii de poveste spre final. Întrepătrunderea tuturor elementelor - personaje, indicii, pene și cochilii - a fost atât de distractivă.”
Finalul este și partea preferată a autoarei.
Delia Owens era încurajată și susținută de mama ei sa exploreze pădurile de pe lângă casă și să se ducă se descopere natură singură.
Owens avea să afle în cele din urmă că fraza nu este una literală - se referă la a te duce atât de adânc în sălbăticie, încât poți auzi lucruri pe care altfel nu le-ai putea auzi.
“Am învățat dintr-o carte că racii nu cântă”, a declarat în cadrul emisiunii Sunday Morning.
“Dar am învățat de la mama mea că dacă mergi suficient de departe în sălbăticie, singur, și nu este nimic altceva decât tu și natura, vei auzi cum cântă racii.”
După interviu, căutările cuvântului "crawdad" pe Merriam-Webster au crescut cu 1200%.
Suntem norocoși să fim contemporani cu o așa scriitoare. Suntem și mai norocoși să putem citi o carte care împletește atât de multe genuri literare. N-am menționat până acum, însă există un suspans fantastic în toata cartea, ce se va stinge abia în ultimele paragrafe.
Vei vrea să știi și de aceea vei continua să citești, pentru că nu vei avea de ales.
Ai citit cartea? Ai văzut filmul? Ce crezi, exagerează lumea cu fabuloasa atenție pe care i-o acordă?
