Când trăiam în peșteri, cel mai probabil, nu purtam bijuterii. Nu le găseam folosul, dar nici frumosul. Tind să cred că, atunci, conceptul de frumos era inexistent.
Exista însă conceptul de supraviețuire cu orice preț.
Apăi, fără bijuterii putea supraviețui omenirea mult și bine.
Și-acum putem, dar nu vrem. Deducem astfel că bijuteriile ne definesc, ne ajută să ne conturăm imaginea exterioară. Ne ajută să ne exprimăm într-un fel necuvantat, dar arătat - uneori subtil, cu un ineluș mic și timid. Alteori ostentativ, cu brățări zdrăngănitoare, din metale prețioase. Un frumos ce există oricum.
Ne împodobim corpul de sus până jos cu haine și adăugăm cu potriveală bijuterii - prețioase, handmade, din lemn și chiar gablonțuri, și alte obiecte ce ne decorează în scop armonios și aduc de regulă starea de bine. Ne simțim compleți.
Și, să nu uităm, bijuteriile sunt artă și arta permite multe, are toleranță ridicată spre interpretare. Nu facem matematică și nici statistică cu arta.
Am purtat bijuterii mereu. N-am purtat însă orice. Asta pentru că nici n-am știut cum să le îmbin.
Am avut mâna stângă împodobită dintotdeauna cu brățări colorate, împletite, brățări din argint și alte metale. Mâna dreapta a fost mereu pentru ceas. Știu, ceasul se poartă pe mâna stângă, dar n-am catadicsit să iau această regulă de bună.
Cine a zis că musai pe stânga?
Am purtat inele mari, masive chiar, din argint. Pâna la acestea, am trecut prin liceu cu răzvrătirea specifică și purtam un inel din fier cu cap de mort.
Bine că mi-a trecut!
Am purtat coliere din argint, cu pandantive robuste. Acum le prefer pe cele mici, finuțe, cu câte ceva atârnat la fel de mic și finuț.
Nu sunt cel mai bun exemplu de purtător de bijuterii, mai ales dintre cele scumpe și sofisticate.
Dar pot aprecia când cineva la poartă. Le observ repede, fără să fi avut vreun antrenament înainte. Observ când cineva face un echilibru stilistic de podoabe și știe exact ce cantități și calități de obiecte să pună la vedere. Este artă mergătoare acea persoană.
Observ la fel de bine și când cineva se încarcă monstruos de zorzoane, de culori și forme, în dorința disperată de a scoate ceva frumos din tot ce are acasă. Toate, deodată. Culmea este că, de cele mai multe ori, bijuteriile nu sunt de calitate.
Am început să fiu din ce în ce mai atentă însă la modul în care a fost făcută o bijuterie, și mai puțin dacă este din material prețios. Și dacă făuritorul le îmbină pe amândouă, atunci nu este decât un maestru înzestrat.
Și-atunci decizi că piesa respectivă merită mai mult decât plata propriu-zisă, merită să asculți și povestea. Îți vine să te bagi în sufletul lui, ca să vezi ce face el acolo de-i ies minunile alea. Că doar nu e de pe altă lume?
Realizezi că vei purta la gât, pe deget sau la mâini o operă de artă. Și ca orice opera de artă, nu o poți amestecă cu mediocritatea, cu neînsemnatul și comercialul făcut la kilogram în camere obscure. Nu!
Pe lângă faptul ca bijuteria va vorbi de la sine, vei fi la rându-ți îndreptățit să vorbești despre ea.
Povestea de față este despre giuvaiericale - cuvânt ce vine din limba turcă și definește podoabe făcute din metal prețios și pietre scumpe. Cuvântul vine din limba turcă, dar podoabele sunt Made in Romania.
Sunt mulți în România, din fericire, care fac bijuterii din argint sau aur, piese unicat, cu câte vreo fărâmă de poveste sau dorință din partea clientului nerăbdător. Și este de vis!
Printre artiștii cunoscuți și mai puțini cunoscuți se numără și Magazinul de Bijuterii Iuka, cu minunile lor de bijuterii cu diamante și alte pietre prețioase, ce vin către noi, știutorii și neștiutorii, și ne povestesc ca o bijuterie este un amalgam de metal si emoții.
Uităm cu toții că totul în jur este emoție. Iuka ne amintește și pune în același context aceste doua valori.
Inedite și unice sunt și materialele folosite în compoziția bijuteriilor. Este prima dată când aud de Tantal - un metal ce se numără printre puținele metale care nu este respins de corpul uman, folosit de altfel și în chirurgie. Are rezistență mărită la zgârieturi și este hipoalergenic.
Și asta nu e tot, căci Iuka pune laolaltă tantal cu diamante pentru a face verighete negre. Acestea pot fi, totodată, și din titan.
Dai mai departe în site și găsești brățări pentru bărbați din titan cu aur roz și diamante negre, în culori metalice, mate, superbe.
Și te pornești, și începi să cauți și mai mult în produsele din site, căci e ceva ce nu știai și vrei să afli mai multe.
Am rămas fascinată de numele dat inelelor și a anumitor pandantive, chiar din folclorul românesc - românca mândră sau luceafărul.
Sunt autentici, sunt români, sunt profunzi în tot ceea ce măiestresc, dar atât de simpli în creație. Simplu nu este neapărat și ușor. De fapt, nu este deloc ușor.
Menționez că singurul loc ce ar trebui încărcat generos în culori și cunoștințe este creierul. Vine apoi sufletul încărcat cu iubire și toleranță.
Pentru restul să păstrăm puțin și bun.
Unele bijuterii sunt prețioase, însă nu prin materialele folosite, ci prin taina ce o poartă.
Poate fi un inel dăruit de mama la 18 ani, ca să marcheze trecerea ta în viața de adult sau o cruciuliță oferită de bunica să te ferească de rele. Poate fi un inel personalizat, să marcheze momentul, să-l țină pe loc în timp, făcut de către vreun artist bijutier.
Orice obiect ce ne împodobește, ne și îmbogățește spiritual. Când primești, dar și când oferi. Dar mai ales când oferi.
Că vorbim de bijuterii sau momente, acestea sunt asemănătoare în însemnătate. Altele rămân în gând, unele rămân pe noi. Cel mai frumos este când sunt îmbinate. Ca și un inel de logodnă, făcut să marcheze momentul în care el decide că nu mai poate păși în viața asta fără ea.
Închei și acest articol cu senzația șireată că puteam să scriu mai mult și mai bine. Tocmai de aceea, las această iluzie de treabă neterminată..ca să pot scrie mai mult și mai mult. Dar n-am să las eu autosabotajul să-mi reteze elanul.
Surse imagine cover: