Scris de stefania.sarina in data de May 13, 2023

Un an sabatic în Doamna Ghica 

Mătușa mamei are o vorbă: deportați ne-am născut, deportați vom fi toată viața. Am auzit vorba asta încă de mică, dar a trebuit să mă fac mare ca s-o înțeleg. Din partea mamei, pe linie maternă, sunt deportați din Ucraina, după război. De aici și fărâmele de ADN cu influențe iudaice, de care am și scris într-un articol. 

Dumneaei s-a mutat de colo colo, în case noi, până târziu în viață, căutându-și parcă locul, dar niciodată mulțumită. Când se așeza mai bine, simțea că este loc de mai bine. Mama însă a fost mai statornică și nu s-a prea mutat, ba dimpotrivă. Are case și prietenii de-o vârstă cu ea. 

Ajungând vorba până la urechile mele și influențându-mă parcă să cred ca tot neamul va fi așa, până spargem “blestemul”, am fost îndoctrinată în mod inconștient. Încă de adolescentă m-am visat mutată în Canada, țară pe care am și vizitat-o de doua ori. Nu s-a înfăptuit, dar îmi terorizam cunoscuții, dar și propriile gânduri, cu acest descântec al mutării: eu mă mut în Canada

M-am mutat însă des - parcursul obligatoriu al studentului din provincie, din apartament în alt apartament, în alt oraș, înapoi în București, și-acum unde sunt acum pe canapea și scriu. 

Îmi zornăiau gândurile și făceau atâta gălăgie și-am zis că trebuie să le scriu. Asta și pentru faptul că mi s-a atras atenția diplomat că mi-am uitat prietenii. Nu am eu mulți, dar cei care sunt, nu sunt nicidecum de uitat. Fiecare are locul său în viața mea. Cam după 30 de ani îți dai seama că nu ai nevoie de lucruri, ci mai degrabă de oameni loiali și buni. 

Am suferit din dragoste deseori, prea des poate, și mă risipeam, mă îndureram catastrofic, după câte o dramă ce includea un el. Așa sunt eu făcută, ce să-i faci?

Ma adunam eu repede, dar rămânea amărăciunea. 

Până într-o zi, când am avut mai mult curaj și am împachetat bulendre și inutilități (așa le vad acum), și am schimbat cursul cu totul. Toate astea cu foarte multă frică!

M-am mutat pe 4 aprilie la o prietenă, Alina, în Doamna Ghica. 

Pe Alina am cunoscut-o la un curs de Pedagogie de șase luni, la Universitatea Dimitrie Cantemir, cred că prin anul 2014. O interacțiune săracă și ostilă, care nu promitea mari legături longevive. 

Alina, o figură vintage, cu păr bogat, ținută atent construită din piese vestimentare ce spun povești, însă doar cum le potrivește și cum le poartă ea. Cu ochii căprui migdalați, rânjet cu dinți perfecți și ten de porțelan, acompaniate de o voce caldă, ca de povestitor pe placă de vinil de povești pentru copii. 

M-a scrutat cu privirea, mi-a răspuns scurt la ceva, iar mie mi s-a făcut frică și-am lăsat-o în pace. 

Ajungem împreună însă într-o conjunctură planificată de destin, fără voia noastră, pentru că așa trebuia să se întâmple. Amândouă predam limba engleză, așadar, practica am făcut-o la același liceu, cu aceeași profesoară.  

Ne-am apropiat, am vorbit mult, am mâncat împreună și asta a fost. De aici încolo eram lăsate în pace, căci se întâmpla ceea ce era plănuit pentru noi să se întâmple - să ne împrietenim. 

Aveam să mă bucur de sprijinul Alinei în 2018, când, așa cum am menționat, am avut mai mult curaj să pășesc în ceea ce avea să fie noua viață.  

Îți las cheile și te descurci tu cu mutatul, da? Eu sunt plecată la Medveș, la iubitul meu, că vine Paștele. 

Trăia și ea pe atunci o poveste de dragoste, o poveste ce-ar merita să prindă din nou viața într-un roman. 

M-am mutat cu totul în altă casă, cu alt aer, cu multă frică, îndoială și speranța că sigur va fi bine. Aveam 30 de ani.  

Bifam și eu cu succes statutul de deportat

Cu primul bagaj mutat, oprimată de gânduri și îndoieli, mi-am promis ceva: un an! Atât mi-am dat atunci - un an sabatic în Doamna Ghica. După un an mă voi muta într-un alt loc și nu voi mai fi deportată

Aveam atâta libertate de nu știam ce să fac cu ea. Mi se părea că trișez, că sunt fugitivă. Mi se părea că nu mai știu nimic, că nu am bani suficienți să trăiesc. Mi se părea că alți oameni la 30 de ani au toate în ordine și viața lor este aliniată perfect. 

Mă simțeam ratată! 

Au fost prietenii acolo, Alina a fost acolo un an de zile, zi de zi. Dacă nu era fizic, era la telefon sau cu mesaje. 

De la Alina am învățat să fiu artistă. 

Eu am fost mereu omul gospodină, fata nemăritată ce se comporta ca una. Mă trezeam la 6 și pana la 6.30 era totul în ordine, iar la ora 7 eram deja ieșită pe ușă, gătită și gata de muncă. Nu știam ce era aceea relaxarea, acest dolce far niente italienesc, deși călătorisem în Italia de foarte multe ori. Nu învățasem nimic! 

Viața, săraca, încercase probabil, dar eu nu aveam timp și nici ochii formați să mă uit la ea. 

Alina Mais

Eram ca un vârtej ce se rotea încontinuu ca prostul. 

De la Alina am învățat să-mi pun muzică, să îmi torn un pahar de vin și să pun viața pe stop. 

O găseam deseori în bucătărie, cu o țigară în mână, pe atunci fuma, un pahar de vin în cealaltă, cu muzica în surdină, cu surâsul până la urechi: Șteeeeeeef, ce faci? 

Mă încruntam ca fraiera, ca omul care avea o treaba și era deranjat. N-aveam nicio treabă, eram doar veșnic încruntată. 

Niciodată, timp de un an, cât am stat și-am dormit în același pat, nu m-a făcut să mă simt în plus, să mă simt musafir nedorit. Și-acum, când vorbim, mă ceartă și-mi zice: nu mai vii și tu pe acasă?

Alina mi-a oferit un acasă timp de un an de zile. Mi-a făcut loc în șifonierul ei, în raftul ei de cărți și și-a împărțit cu mine tot ce avea. 

În toiul verii, în august, eram din nou singură acasă. Alina fiind profesor, se bucura de trei luni de vacanță de vară. Se ducea să-și continue povestea de dragoste, cu omul ce avea să-i devină soț câțiva ani mai târziu. Pe atunci erau iubiți la distanță. 

Întâmplarea face ca și eu să ajung în aceeași împrejurare de relație la distanță, România-Malta, fără să fi plănuit. 

Mă îndrăgostesc! 

Urmează opt luni de relație menținută cu telefoane și vizite din când în când. Alte opt luni cu Alina, în care citeam mult, găteam mult, alergam și făceam gimnastică în sufragerie. Luni în care am învățat să-mi torn și eu un pahar de vin și să mă alătur fiestei din bucătărie, în care m-am deschis și-am povestit cu Alina despre toate fricile și scenariile posibile. 

Ștef, o să fie bine, ai să vezi, ce naiba! Ești frumoasă, ești deșteaptă, ești vrednică, ești…ești… Eu credeam că sunt nimic.

Pe atunci n-o credeam. Acum știu că știa ce spune. Ea vedea probabil ceva ce eu nu vedeam sau nu aveam suficiente resurse ca să văd. 

Existau discuții filosofice atât în bucătărie, la cafea sau altă licoare de adulți, cât și în pat, când ne băgam la culcare. Dormitorul era răcoros, aveam un copac la nivelul balconului, ce ținea răcoare pe timpul verii. 

Fiind în cartierul Doamna Ghica, în serile de vară, cu geamul deschis, asistam, fără să vreau sau să îmi doresc, la concerte live de manele. Familiile ce îți căsătoreau copiii în acel cartier invitau cântăreți faimoși la nunți. L-am auzit pe Florin Salam live, din pat, în dormitor. Nimic nu poate egala asta! 

Eram oricum obișnuită cu lăutăria de acasă, că doar crescusem cu saxofonistul. Doar că Florin Salam nu cântă muzică lăutărească. Manelele sunt cu totul din altă poveste, ce nu are treabă cu arta. 

Pe 4 aprilie 2019, mă mutam de la Alina. Mă mutam la Malta cu totul. Se împlinise acel an sabatic, acel an care promitea o direcție clară. Îmi făceam bagajele și mă duceam la mama pentru câteva zile, înainte de zborul către Malta doar dus. 

Se întâmpla ce știam c-o să se întâmple, ce îmi promisesem. Zi de zi în acel an am fost motivată de gândul ăsta, am fost alimentată. Și nu avea nicio legatură cu Alina. Rolul ei fusese îndeplinit și terminat cu succes. Era de acum drumul meu ce trebuia parcurs în alte direcții. 

Și pentru ea, la scurt timp, s-au aliniat toate. 

Am plâns când am închis ușa în urma mea. A plâns și ea când mi-am luat și ultimul geamantan și i-am lăsat gol în șifonier și pe raftul de cărți. Știam sigur că și pentru ea se apropie acest “așezat la casa ta”, acest echilibru pe care ți-l da viața în doi. Mi-a zis de multe ori după că-i este dor de mine, de trezitul de dimineață înainte ca alarma să sune, de cafeaua și terciul de ovăz de dimineață, de prezența mea în viața ei. 

Și mie mi-e dor! 

Anul sabatic cu Alina este o perioadă pe care am s-o trăiesc o singură dată în viață. Este acel moment când încă nu te înhami la griji, la planuri de adulți, la responsabilități. Este perioada de după o despărțire, în care îți aduci aminte cine ești, dincolo de ce te-a făcut partenerul să crezi că ești. A fost un an de pus cărămidă peste cărămidă la o construcție ce se clătina la o pală de vânt. 

Alina a avut răbdare, inteligență emoțională, vorbă bună și mult umor, un pat confortabil într-un dormitor răcoros, o bucătărie cu masa pe mijloc, ce parcă te invita să șezi și să cugeți în tihnă. 

Eu am stat un pic mai mult la masa ei - un an. 

Sursa poza cover: Pinterest

Articol scris de stefania.sarina
Eu sunt Ștefania. Și Sarina. De aici și numele blogului meu, Sarina.ro. Am 33 de ani de defecte asumate, cu pasiuni de oameni normali și scăpări emoționale ca alți oameni normali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Postările mele

crossmenu
Shares
Share This

Distribuie acest articol

Distribuie acest articol prietenilor tai!