Scris de stefania.sarina in data de July 3, 2024

Scrisori pentru anotimpuri

Când ai plăcerea scrisului, o faci neobosit pentru orice ți se pare demn de pus în cuvinte. Aproape orice. 

Le-am scris anotimpurilor scrisori sincere, cu laude nu prea excesive, dar si critici la adresa necumpătării lor căteodată. 

Despre cele patru anotimpuri românești, așa cum le-am experimentat eu acasă, în Bărăgan.

Vara 

Mi-a(m) luat ceva timp să mă apuc să-i scriu verii. Juma' de vară, mai exact.

Nu că ar fi dus ea lipsă de adulații și ovațiuni cumva.

Vara este foarte self-sufficient, să zic englezește. Ca și celelalte trei surori ale sale, de altfel. Vin ele, anotimpurile, și fără să se sinchisească de aprecierile noastre.

Vara a venit și m-a prins că mă înveleam cu pilota în iunie, și încă pășește blând, cel puțin la Malta. Pentru că așa vine aici. Dar și când vine, încălzește toate zidurile Maltei, de vor dogori până în decembrie târziu.

Vara este anotimpul meu, și al altor milioane de oameni născuți vara. Ne naștem cu fața spre soare și ducem lumina verii cu noi oriunde, lumină ce pleacă mereu dinăuntrul nostru, al oamenilor verii, născuți vara.

Vara vine vacanța mare, dar nu pentru noi, ăștia mari, ci pentru cei mici, care nici măcar nu știu să se bucure de ea cum ar trebui. Noi, ăștia mari, încă ne mai facem planuri imaginare cu vacanța lor mare. Vara se fac planuri de vacanță, vara se circulă mai mult ca în orice anotimp și uite așa ne trezim că nu ne-am bucurat de ea. Dusul nostru de colo-colo, în căutarea relaxării în vară ne împinge la evitarea nevoită a lunilor cu soare.

Vara ne oferă soare arzător și ne privește de sus cum o luăm razna, căpiați, plini de dorință vacanței și a timpului liber.

Vara face ca toate mirosurile urâte ale străzii să se ridice la nivelul nasului nostru, toate mirosurile care erau înghețate iarna.

Vara, florile rezistă doar cu grija zilnică a omului, pentru că vara oferă uneori doar căldură, uitând intenționat de ploaie. Ea aduce soarele, nu norii. Când, în sfârșit, vin zile de ploaie, vara tună și fulgeră peste oameni și abate o ploaie ca o furie.

"Luați de vă săturați, că vă plângeați de căldură!"

Și cade o ploaie ca o masă de apă, din nori joși și negri, cu bucăți de gheață cât palma omului, de distruge tot ce a îngrijit vara să crească. Vara și omul deopotrivă. De năpastă suferă însă doar omul. Pentru că ea, vara, scoate soarele de după nori la câteva minute de la furtună, ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Senină și optimistă, vara ne oferă tot ceeea ce este ea - bine și rău.

Exact ca omul.

Iarna 

Dragă iarnă, vechiul meu prieten și neprieten.

De ce te numesc așa?

Ei bine, îmi erai prietenă când ieșeam la joacă, când te admiram de la geam și nu trebuia să merg la școală. Îmi erai neprietenă când trebuia să merg la școală, când scârțâiai sub ghete sub fiecare pas apăsat, și străluceai și mai tare în soarele de sfârșit de decembrie, și mai și ningea, iar eu te putem admira doar de la geamul clasei.

Mai stăteam și în rândul de la geam…

Îmi făceai în ciudă, să știi.

Iarna se manifestă și se simte altfel când ești copil. Iarna ți se adresează personal pană la vârsta de 11-12 ani. Nu simți frigul în oase ca la 30. Dacă îți îngheață degetele, sufli-n ele puțin și te faci că-ți trece.

Joaca trebuie să continue.

Nici măcar nu îți păsa cum îți stă fesul pe cap, cât de butucănoase sunt ghetele pe care le porți sau dacă fularul, mănușile și căciula sunt de aceeași culoare. Iarna ți-e doar sete, mai puțin foame. Nu ca nu ți-ar fi, dar o ignori cu vitejie.

Mama zicea mereu că ți se face sete de la ger.

Joaca trebuia să continue până la 4, când se întuneca, sau până când urla mama la tine să vii odată în casă, ca îngheți de tot. Doar adulții îngheață de tot.

Habar nu ai tu, copil, că iarna facturile sunt mai mari, că adulții își gândesc și își drămuiesc mai riguros viața atunci când e iarnă.

Iarna e imprevizibilă, mai ceva ca o fetișcană adolescentă cu mofturi. Începe să ningă feeric, în liniște deplină și auzi doar cum cad fulgii mari pe zăpada deja așternută, proces meteorologic pe care îl admiri cu gura căscată de uimire, indiferent că ești copil sau adult. Doar că tot acest moment magic se transformă în depuneri masive de zăpadă, cu fulgi la fel de mari, ce nu se mai opresc.

Și cad, și cad, și tot cad, până ți se blochează ușa de la intrare, nu mai vezi cărarea către poartă, iar tot ce a rămas de văzut sunt vârfurile copacilor înțepeniți. Nici nu știu dacă copacii ăia se bucură vreodată să fie sufocați de zăpadă așa rău. Le-o ține de cald?

Liniștea de zăpadă e cu totul altceva. Primăvara nu e liniște, toamna nici atât, cu vânturile ei cu tot. Apăi iarna, iarna e diferită.

Iarna zice: am venit ca să rămân. Pot la fel de bine să albesc totul și în luna mai, cine mă oprește? Bietele crizanteme și ghiocei înmuguriți devreme, tremură sub zăpadă, dar n-au ce face. Iarna își face de cap câte luni vrea ea, dar nu la fel de puternic în toate lunile.

Iarna e cu Crăciun, e cu cadouri, e cu așteptări și planuri mai mari pentru la anu'. Mai mari decât anul ce trece. Iarna îngheață tot bocnă, iarna are sunet specific de vifor și mânie. Crengile înghețate sau pline de chiciură fac zgomot de frică, de supunere fără altă opțiune. Iarna copacii își fixează și mai tare rădăcinile, la cât vânt și îngheț se abate asupra lor.

Puterea și reziliența se datorează iernii, că doar în condiții vitrege se crește falnic, se dezvoltă și se progresează.

Iarna se schimbă anul într-unul mai bun, cel puțin așa vine valul de speranță colectivă și auzi oamenii deseori zicând: "las', că vedem la anu' cum o fi, poate o fi mai bine!"

Si eu zic la fel, chit că aici sunt 16 grade, fără niciun fulg.

Încă mai am speranță în iarna pe care o știu de copil.

Toamna

Doamna Toamnă!

Toamna este anotimpul în care se comprimă zilele, iar nopțile devin mai reci, mai impasible, numa' bune de dormit după vara fierbinte. Toamna îți așază amabil o atmosferă confortabilă, cu mirosuri distincte.

Vara nu miroase ca toamna. Toamna are mirosurile ei, pe când vara încinge totul fără cumpătare, olfactiv incomod.

Toamna este anotimpul în care mor oamenii. Pentru ei un moment, pentru noi un anotimp. Pentru ei o clipire în întuneric, pentru noi un moment de reculegere asupra propriei vieți. Li s-a dat destulă speranță în lunile cu soare, anulată apoi cumplit de realitatea și verticalitatea toamnei. Toamna nu negociază.

Toamna începe școala. În care ziua este mai scurtă, la fel și joaca. Aduce miros de caiete noi, de haine și încălțăminte. Toamna aduce și miros de struguri zdrobiți sub zdrobitoare să se facă must, de fructele ei ce vor rămâne singure în copacii chei de frunze - pere, gutui sau prune.

Ce norocoase sunt cireșele, caisele și vișinele, căci nu apucă să vadă tristețea toamnei.

Toamna activează o nouă voce a mamelor. De la îndemnul de a ieși la joacă, la imperativul trebuie să-ți faci temele și trebuie să te culci devreme.

Toamna încheagă, toamna leagă, toamna este un om matur și înțelept.

Toamna stinge euforia și efervescența verii, îi taie nemilos elanul.

Toamna nu mai poți să stai cu fundul pe pământ. Se zice ca în lunile anului în care se găsește litera R, de vei sta cu fundul pe pământ, te vei îmbolnăvi.

Toamna începi să cauți soarele de care te-ai tot ferit vara și te adăposteai degrabă sub viță de vie, măslini și umbrele colorate pe plaje aurii.

Toamna este serioasă și te anunță ea că pământul vrea să ia o pauză până la primăvară; îți spune să culegi acum ce ai semănat, pentru că toamna, în seriozitatea ei, aduce bruma - primul îngheț nemilos peste tot ce mai era verde. Toamna transformă verdele în galben, ca un pictor cu o paletă limitată de culori și-o singură pensulă.

Dar chiar și așa, tot este cel mai pozat anotimp, în care fiecare face o bucurie din frunzele grămadă din parc sau vreo grădină.

Toamna se adună ciorile ciucuri în copacii chilugi și croncăne a pagubă.

Toamna se fac planuri. Toamna se pun murături și se fac zacuști. Toamna mergi la piața și alegi varza cea mai bogată în frunze, să o pui la murat.

Toamna pisicile se fac colac, își pun haina cea mai blănoasă de iarnă și se apropie mai mult de om.

Toamna gâzele se retrag acolo unde și-au plănuit toata vara, sub pământ, în galerii adânci, departe de înghețul timpuriu.

Toamna aude cele mai multe regrete despre vara ce-a trecut. Toamna ai dormi mai mult, dar nu mai poți. Nici soarele nu este pregătit de toamnă, când, târziu, în octombrie, ne mai răsfață cu cate-o zi toridă, pentru ca apoi să fie mustrat de toamnă.

Toamna este galbenă, portocalie, maro și negru tăciune, de la tot ce moare și cade pe pământ. Sub umezeală, se transformă apoi într-o pătură groasă de putregaiuri, dar care vor hrăni pământul până la topirea zăpezilor.

Toamna la Malta este ca o vară cumsecade.

Toamna îți încarcă nările cu miros jilav și înecăcios, de la atâta ploaie și regret.

Regretul că ea, vara, nu a stat mai mult.

Și-atunci, doamna Toamnă se supără și mai abitir și le arată oamenilor că există sora ei și mai aprigă și năprasnică - iarna cu șapte cojoace, cu ger și lapoviță și zile în care soarele stă încarcerat în cuvertură de nori gri.

Toamna e aici.

Primăvara 

Dragă primăvară!

Îmi ești cea mai dragă dintre toate.

Tu pictezi cele mai frumoase tablouri care oglindesc viața și dezmorțirea ei.

Cele mai mărețe planuri și îndrăzneli se întâmplă primăvara. Precum pământul dezghețat, mugurii neînfricați, la fel și oamenii - au curaj, au elan mai ceva ca vântul pe care îl aduci.

Vânt cu căldură și cu miros plăcut, de la copacii vecinilor care au înflorit înaintea alor mei, căci sunt mai lângă casă, la adăpost.

Pământul din grădină se dezgheață, dar și cel de pe drumul către școală, cu hârtoape de noroi până la genunchi. Ne mai dai însă un îngheț dimineața, să nu ne ducem cu ghetele mânjite la școală.

La întoarcere e altă poveste, pentru că trimiți soarele degrabă peste tot ceea ce vei îngriji până târziu în mai. Mă murdăresc pe ghete de nu se mai văd, dar nu mă supăr niciodată.

Mă duc spre casă.

Vei îngriji, vei înflori, înmuguri și dezmorți până când iarna nu va mai avea putere. Și chiar de va mai abate câte-un vânt înghețat, nu mai are tărie și nici natura nu mai are chef de ea, de iarnă.

Primăvara nimeni nu mai crede că se întoarce iarna.

Ești cea mai înzorzonată și frumos decorată dintre toate.

Și toate aceste broboabe ți le faci singură, cu răbdare și iubire pentru pământ și oameni. Dar mai ales pentru oameni.

Primăvara iubește oamenii cel mai mult, deși oamenii rostesc prea des "nu vine vara aia odată", uitând parcă de exuberanța verii și egocentrismul ei.

Primăvara, așa cum zice și Dickens, este vară la soare și iarnă la umbră. De aceea, precum gâzele și șopârlele căutam soarele ca niște năuci și ne arătăm fețele albe ca varul soarelui blând și îngăduitor.

Dar omul tot după vară tânjește….

Primăvara construiește și dăruiește cu toată generozitatea ei. Mână soarele către noi și-l roagă să fie cumsecade.

Roagă vara să nu se abată doar cu arșiță și soare dogoritor, ci și cu ploaie și seri răcoroase, să crească tot ceea ce primăvara a ajutat să iasă din pământ.

Fără dramă și fără regret, primăvara oferă din preaplinul ei de bunătate și stăruință, și ne amintește că orice lucru înghețat, hibernat și priponit în angoasă, blocat și timid, poate s-o ia din loc cu și mai mult avânt.

Ferice de noi, c-avem primăvară!

Articol scris de stefania.sarina
Eu sunt Ștefania. Și Sarina. De aici și numele blogului meu, Sarina.ro. Am 33 de ani de defecte asumate, cu pasiuni de oameni normali și scăpări emoționale ca alți oameni normali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Postările mele

crossmenu
Shares
Share This

Distribuie acest articol

Distribuie acest articol prietenilor tai!