Contact
Scris de stefania.sarina in data de May 19, 2022

Rețetă de pâine - terapie cu gust

De trei ani, de când m-am mutat cu totul în altă țară, m-am hotărât să-mi fac pâinea mea. Am și zi dedicată acesteia, și anume vineri, mai pe seară - seara de pâine.

Nu, nu este vreo rețetă minune de la mama, ce vine de la mama ei din generații.

Este atât de simplă, încât nu a necesitat vreo îmbunătățire temporală, ci i-a luat acesteia să ajungă la perfecțiune (perfectă pentru mine) doar trei ani, cu aproximație. 

Am și motive cât se poate de obiective pentru care îmi fac singură pâinea într-o țară ce a fost influențată de italieni, încă din secolul 18, printre alte popoare, și de la care maltezii și-ar fi putut însuși cu ușurință această măiestrie al plămădirii unui aluat delicios, din ingrediente atât de simple, atât de primordiale. 

Dar nu, și să mă ierte singura mea prietenă malteză, aceștia nu fac pâinea bună. 

Așa că, am decis să-mi fac singură pâinea mea. 

Am totuși un ritual de la mama. Amesteca ingredientele, făcea coca, o frământa bine și-o punea apoi în ligheanul în care amestecase la început  (lighean era, că nu făcea din trei lulele de făină). Lua ligheanul cu pricina, acoperit cu un prosop special destinat acestui lighean cu cocă, și-l punea în cel mai călduros loc din casă: pe pat, cu perne de jur împrejur. 

“Vedeți că am ligheanul cu cocă aici, să nu v-așezați pe el!” zicea mama imperativ, periculos, cât să ne facă responsabili de soarta ligheanului din pat. 

Eu folosesc un castron mediu de sticlă. Am și eu prosop special de cocă pe care îl pun deasupra, prosop pe care nu-l folosesc la nimic altceva, decât la pâine și la cozonac. Da, mai fac și din acela, dar nu pentru că mă apucă vreun dor nebun de casă, ci pentru că îmi place să  îl mănânc. Și aceluia i-am modificat rețeta între timp, aruncând în dânsul fără jenă ciocolată cu nemiluita.

 

Revenind la pâine

Vineri seara începe ritualul pâinii. Pun laolaltă, fără să măsor: drojdie uscată (au maltezii și umedă, dar nu ajung eu la supermarketul cu drojdie din aceea), apă călduță (nu fierbinte, că am stricat de câteva ori drojdia așa) și amestec această compoziție. Adică drojdie și apă. 

Apa, drojdie, sare, faina si seminte - paine

Amestec până cred eu că este bine și s-au omogenizat, și încep să pun tacticos făină. Am două tipuri musai: albă și integrală. Combinația aduce aport de fibre. Nu-mi place pâinea albă, fără niciun artificiu de gust sau chiar de culoare. E plictisitoare pâinea albă. 

Adaug sare de Gozo.

Sarea de Gozo este un produs al evaporării naturale a apei de mare în bazine făcute de om, ca niște cădițe din piatra, fix lângă mare. Cădițele de sare au peste 350 de ani, iar gozitanii au făcut un adevărat business din apă de mare și soare. 

Nu este o sare obișnuită, însă ne-am obișnuit noi tare cu ea, ne place modul tradițional în care se obține, simplitatea procesului, răbdarea oamenilor, faptul ca este locală. Numai avantaje aș enumera aici, căci nici măcar movilele pe care le strâng localnicii în condiții nu prea sanitare nu mă deranjează. Mă uit și mă bucur că pot participa și eu la mica lor afacere, ce are atâția ani și pe care nu mulți o mai practică. 

Le cumpărăm la pungi din plastic, cu 2 euro punguța de 300g, punguță prin care mai vezi și câte o impuritate. Dar nu ne supărăm, este din mare, este locală, este de-a noastră de-acum. 

Adaug cu grijă sarea în aluatul care arată în acest studiu ca un terci, căci știu că sarea și drojdia nu sunt prietene.

Adaug apoi semințe. De care am prin casă: in, dovleac sau floarea soarelui. Le pun și pe ele în aluat și amestec bine. 

Coca pentru paine

Completez cu făinurile mele până se face un aluat elastic, care mă înțeapă la mâini deja, din cauza semințelor. Îl scot din castron, pun niscai făină pe blat și îl frământ de parcă se termină lumea. 

Frământatul e partea mea preferată

Fac ceva cu mâinile, iese ceva, iese o formă din coca aceea, ce urmează a fi mâncată cu unt și gem a doua zi, la micul dejun. Câteodată nu apucă a doua zi, că miroase prea bine și tai din ea de cu seară. 

O pun în castronul murdar de făină înapoi, o acopăr cu prosopul acela dedicat și o pun pe canapea, in living, între perne. 

Îmi las făina pe masă și mă-ntorc la citit, la scris pe laptop, la ceva de facut, până crește pâinea. 

Când mă așez lângă coca din castron pe canapea, după vreo 30 minute miroase a dospeală; drojdia își face de cap și crește aluatul curajos. 

Mă uit la ea și-o scuip de deochi, să nu se lase, nu de alta. Eu așa știu că se face, să nu te miri ca prostu' de cât crește, că nu mai crește apoi. Și nu vreau să risc. 

Primele dăți am făcut pietroaie de pâini, de le mânca Cris mai mult de milă, decât de poftă. 

Las aluatul să crească cât dorește el și-apoi îndepărtez prosopul de deasupra și pun folie transparentă.

Ei bine, și pun ligheanul cu aluat la frigider, până a doua zi. 

Nu am crezut vreodată că poate să crească și la rece un aluat de pâine! 

Sâmbătă dimineață îl scot de la rece, îl mai las să respire o oră jumătate, cât îmi fac eu cafeaua și mai fac una alta. Îl mai frământ un pic, mai blând de data asta, îl pun în tavă și îl mai las încă 10 minute, cât se încinge cuptorul. 

Îi dau o formă neregulată în tavă, căci nu aș vrea să-i îngrădesc eu libertatea. Frământatul îmi aparține, îl fac cu drag. Așezatul în tava la fel. Însă, tăietura pe lungime, cât mai adânc cu putință, și presăratul făinii artistic pe coca fără formă, înainte de a intra la cuptor, îi aparțin lui Cris în totalitate, fără niciun drept de apel. 

Taie fără milă pe lungime, presară făină cât să fie un strat superficial și-o băgăm la cuptor, la 200 si ceva de grade, pentru vreo 30 min. 

Pâinea făcută în două zile, căci așa reiese din toată povestea mea, are crustă cu gust de sărățele - crocantă și gustoasă.

Vineri e zi de făcut pâine, căci doar sâmbăta și duminică sunt zile de mâncat pâine, și doar la micul dejun. 

Asta e rețeta magică de pâine, din cinci ingrediente, puse fără măsură, la ochi, cum zice mama. 

Am să las aici scrise și ingredientele și câteva poze pe care le-am făcut de-a lungul acestor ani de brutărit la mine în bucătărie. 

Spectacolul nu este în imagini, este în gust și miros. Este în tangibilitate, în răbdarea cu care aștept eu să crească aluatul și seriozitatea cu care îl urmăresc cum crește. Mă întorc în living de pe unde sunt prin casă, doar ca să-l  vad cum crește el, în castron, pe canapea, între perne. 

Nu am să pun niciodată aluatul să crească în altă parte, desi la Malta e cald, ci doar între perne.  

Ingrediente: 

  • Făină albă 
  • Făină integrală sau din grâu spelt 
  • Drojdie
  • Apă
  • Sare - de oricare, fără pretenții. 

Rețetă de pâine ca o terapie, ca o aducere aminte de câte minuni putem face cu mâinile astea două. 

Cartea de citit este: Pâine cu ceva. Amintiri, ca sa se stie cum se traia in comunismul oamenilor simpli - Liliana Nechita.

Sursa imagine cover: Freepick

Cum se face paine de casa?

Painea de casa se face atat de simplu. Drojdie, apa, sare si faina amestecate, se formeaza coca, se lasa la dospit, sa framanta bine si se coace numaidecat la cuptor. Este poate cea mai simpla reteta.

Cate calorii are o felie de paine?

O felie de paine alba cantareste aproximativ 32 g si are 87 de calorii. O felie de paine integrala are 77 de calorii.

Ce seminte se pun intr-o paine?

Poti pune orice fel de seminte doresti: in, dovleac, floarea soarelui, susan sau mac. Toate acestea se pun dupa gust si preferinte.

Articol scris de stefania.sarina
Eu sunt Ștefania. Și Sarina. De aici și numele blogului meu, Sarina.ro. Am 33 de ani de defecte asumate, cu pasiuni de oameni normali și scăpări emoționale ca alți oameni normali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Postările mele

crossmenu
Shares
Share This

Distribuie acest articol

Distribuie acest articol prietenilor tai!