Poezia - modul artistic în care limba este folosită pentru calitățile sale estetice și evocative, cuvinte aranjate cu sens sau fără, scrise corect sau nu, întrucât poezia este extrem de permisivă.
Arta, în definitiv, nu are limite!
Poezia este o formă de artă scrisă care transmite un gând, descrie o scenă sau spune o poveste într-o structură lirică “aranjată” și concentrată. Poeziile au structuri diferite de la o poezia la alta, rimă și ritm.
Pot avea, de asemenea, și o formă liberă, care nu urmează nicio structură formală.
Termenul de poezie își are rădăcinile în cuvântul grecesc poiesis (ποίησις), cu sensul de facere sau creare.
La fel ca orice formă de artă scrisă, chiar și în versuri, poeziile pot trata o multitudine de subiecte și aspecte ale vieții. Și ale morții, dacă ne gândim la poeziile lui Bacovia.
Există poezii de dragoste, ce sunt la mare căutare, poezii pentru copii, poezii pentru mama, la fel, cu un volum de căutări impresionant.
Orice anotimp are poeziile sale. Au avut grijă poeții până acum, dar și de acum încolo, să se folosească de ceea ce poate oferi natura gratuit - inspirație pentru creație.
Anul asta am avut timp să observ mai mult anotimpul toamna. I-am scris și o mica odă acestui anotimp serios, și exact așa am și personificat-o - Doamna Toamnă.
Toamna este anotimpul în care se comprimă zilele, iar nopțile devin mai reci, mai impasible, numa' bune de dormit după vara fierbinte. Toamna îți așază amabil o atmosferă confortabilă, cu mirosuri distincte.
Vara nu miroase ca toamna. Toamna are mirosurile ei, pe când vara încinge totul fără cumpătare, olfactiv incomod.
Toamna este anotimpul în care mor oamenii. Pentru ei un moment, pentru noi un anotimp. Pentru ei o clipire în întuneric, pentru noi un moment de reculegere asupra propriei vieți. Li s-a dat destulă speranță în lunile cu soare, anulată apoi cumplit de realitatea și verticalitatea toamnei. Toamna nu negociază.
Toamna începe școala. În care ziua este mai scurtă, la fel și joaca. Aduce miros de caiete noi, de haine și încălțăminte. Toamna aduce și miros de struguri zdrobiți sub zdrobitoare să se facă must, de fructele ei ce vor rămâne singure în copacii chei de frunze - pere, gutui sau prune.
Ce norocoase sunt cireșele, caisele și vișinele, căci nu apucă să vadă tristețea toamnei.
Toamna activează o nouă voce a mamelor. De la îndemnul de a ieși la joacă, la imperativul trebuie să-ți faci temele și trebuie să te culci devreme.
Toamna încheagă, toamna leagă, toamna este un om matur și înțelept.
Toamna stinge euforia și efervescența verii, îi taie nemilos elanul.
Toamna nu mai poți să stai cu fundul pe pământ. Se zice ca în lunile anului în care se găsește litera R, de vei sta cu fundul pe pământ, te vei îmbolnăvi.
Toamna începi să cauți soarele de care te-ai tot ferit vara și te adăposteai degrabă sub viță de vie, măslini și umbrele colorate pe plaje aurii.
Toamna este serioasă și te anunță ea că pământul vrea să ia o pauză până la primăvară; îți spune să culegi acum ce ai semănat, pentru că toamna, în seriozitatea ei, aduce bruma - primul îngheț nemilos peste tot ce mai era verde. Toamna transformă verdele în galben, ca un pictor cu o paletă limitată de culori și-o singură pensulă.
Dar chiar și așa, tot este cel mai pozat anotimp, în care fiecare face o bucurie din frunzele grămadă din parc sau vreo grădină.
Toamna se adună ciorile ciucuri în copacii chilugi și croncăne a pagubă.
Toamna se fac planuri. Toamna se pun murături și se fac zacuști. Toamna mergi la piața și alegi varza cea mai bogată în frunze, să o pui la murat.
Toamna pisicile se fac colac, își pun haina cea mai blănoasă de iarnă și se apropie mai mult de om.
Toamna gâzele se retrag acolo unde și-au plănuit toata vara, sub pământ, în galerii adânci, departe de înghețul timpuriu.
Toamna aude cele mai multe regrete despre vara ce-a trecut. Toamna ai dormi mai mult, dar nu mai poți. Nici soarele nu este pregătit de toamnă, când, târziu, în octombrie, ne mai răsfață cu cate-o zi toridă, pentru ca apoi să fie mustrat de toamnă.
Toamna este galbenă, portocalie, maro și negru tăciune, de la tot ce moare și cade pe pământ. Sub umezeală, se transformă apoi într-o pătură groasă de putregaiuri, dar care vor hrăni pământul până la topirea zăpezilor.
Toamna la Malta este ca o vară cumsecade.
Toamna îți încarcă nările cu miros jilav și înecăcios, de la atâta ploaie și regret.
Regretul că ea, vara, nu a stat mai mult.
Și-atunci, doamna Toamnă se supără și mai abitir și le arată oamenilor că există sora ei și mai aprigă și năprasnică - iarna cu șapte cojoace, cu ger și lapoviță și zile în care soarele stă încarcerat în cuvertură de nori gri.
Toamna e aici.
Așa cum spuneam și în oda dedicată toamnei, aceasta schimbă natura, dar ne schimba și pe noi. Ca un artist priceput și răbdător, toamna pare să descrie momentul perfect.
Poeții își găsesc inspirația în multe detalii din jurul lor, acesta este normalul lor. O minte artistică are flexibilitate și deschidere către tot ceea ce îi înconjoară, pentru a-și găsi factorul creator.
Gloria adusă naturii - poezii de toamna - include poate cele mai frumoase descrieri a ceea ce vede, aude și simte oricine scrie poezii.
Am pus laolaltă câteva poezii de toamnă a unor poeți faimoși din literatura noastră. Le-am pus aici de drag și de dor pentru toamna din Bărăgan.
La Malta am parte de o continuare mai de treabă a verii, căci toamna aici nu este nici ruginie, nici nu îngălbenește frunze, nici nu aduce brumă.
Ieri vedeam pe luncă flori Mândri fluturi zburători Și vedeam zburând albine Ieri era și cald și bine. Azi e frig și nori și vânt Frunzele cad la pământ, Florile stau supărate Veștejesc de brumă toate. Ieri era frumos pe-afară Ca-ntr-o caldă zi de vară Azi e toamnă pe pământ Vreme rea și bate vânt.
Toamna
Toamna târziu, În noaptea cu lună, Cum vâjâie codru Şi geme, şi sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Şi vine, şi creşte Mai iute, mai tare: Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Şi bine-nţelege Al oştilor vuiet Din norduri pornite - El vrea să răscoale Puteri obosite Şi-njură, şi urlă, Că-şi simte pieirea. Şi galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-şi află nici pace. Şi tremură codru Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocneşte şi sună Şi-şi urlă durerea, Căci vântul îl prinde Şi-l strânge de mijloc, Topindu-i puterea! Şi codrul se-ndoaie; Şi-l biruie vântul, Râzând îl sugrumă Şi-i rupe vestmântul, Şi părul i-l smulge Şi-n văi îl aruncă. Un ţipăt răsare Pe deal şi pe luncă: Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă, Şi norii vin stoluri Pe-ntinderea largă, De spaimă s-ascunde Pârâul sub gheaţă- Şi regele codru, Din ultima viaţă, Suspină văzându-şi Pustiul, şi geme, Şi cade pe spate. Şi moare cu fruntea Pe pieptul naturii, Şi moare natura De jalea pădurii în toamnă târziu!
Afară-i toamnă, frunza împrăştiată, Iar vântul zvârlă-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri. Şi eu astfel mă uit din jeţ de gânduri, Visez la basmul vechi al zânei Dochii, În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; Deodată aud foşnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri… Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.
Toamna mândră, harnică Şi de bunuri darnică A-mpărţit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la muncitori. Dat-au in pentru ştergare Şi porumb pentru coşare Plin de ţinte aurii, Şi toţi strugurii de vie Pentru dalba veselie De la nunţi şi cumătrii. Dat-au încă pentru coasă Iarba-i verde şi frumoasă Care-n mai au înflorit; Ş-a ei paseri cântătoare, Ş-a ei şiruri de cucoare Tainicului Răsărit. Ş-au rămas, sărmana, goală, Pe când viforul se scoală Aducând gerul de an! … Ce-a să facă ea la iarnă?
Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele; Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc, Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri. Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare! Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.
Amurg de toamnă violet … Doi plopi, în fund, apar în siluete Apostoli în odăjdii violete Orasul e tot violet. Amurg de toamnă violet … Pe drum e-o lume lenesă, cochetă; Multimea toată pare violetă, Orasul tot e violet. Amurg de toamnă violet … Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pâlcuri violete, Orasul tot e violet.
Tăcere...e toamnă în cetate... Plouă...și numai ploaia dă cuvânt - E pace de plumb, e vânt, și pe vânt Grăbite, trec frunze liberate. Deschide, dă drumu, - adorato, Cu crengi și foi uscate am venit, În târg, o fată tristă a murit, - Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o... Dă drumu, e toamnă în cetate - Întreg pământul pare un mormânt... Plouă...și peste târg, duse de vânt, Grăbite, trec frunze liberate.
Imaginația copiilor este extrem de minunată și activă.
Poezia îi poate ajuta pe copii să-și folosească creativitatea, îi încurajează să se gândească la relațiile noi și neașteptate dintre cuvinte - rimele. În plus, faptul că tinerii cititori încearcă să și scrie poezie le poate îmbunătăți abilitățile de alfabetizare.
Poezia este subiectivă. Poezia poate avea o structură narativă, o structură neliniară sau chiar doar o colecție a cuvintelor tale preferate.
Când copiii învață să citească, le poți oferi libertatea de a se exprima prin poezie, cu ajutorul rimelor diverse, ce poate fi atât o experiență educațională, cât și distractivă.
Și cine știe, creativitatea scrisului lor te poate surprinde!
Iată câteva poezii de toamnă pentru copii!
Val de bruma argintie Mi-a impodobit gradina. Firelor de lamaita Li se usca radacina. Peste crestet de dumbrava Norii suri ii poarta plumbul. Cu podoaba zdrentuita Tremura pe camp porumbul. Si cum de la miaza-noapte Vine vantul fara mila, De pe varful surii noastre Smulge-n zbor cate-o sindrila. De vifornita pagana Se-ndoiesc nucii, batranii, Plange-un pui de ciocarlie Sus pe cumpana fantanii. Il ascult si simt sub pene Cum o lacrima-mi invie: Ni sa-aseamana povestea, Pui golas de ciocarlie.
Toamna, spune un-te duci? Ia, ma duc sa scutur nuci! Toamna, unde te grabesti? Ia, ma duc sa caut vesti! Sus in vie, jos in lunca Sa dau soarelui porunca Sa coaca gutuile Sa-ncalzeasca viile Spune, daca te grabesti, Toamna, cand te odihnesti?
Trece vantul prin copacii goi Si zvarle cu castane-n noi. Dar in linistea din umbra lui, Nu-i raspunde glasul nimanui. Doar o frunza-a mai fosnit, departe, Ca o fila-ntoarsa dintr-o carte.
Înainte de Crăciun, Că puteam și eu s-adun O grăunță cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnica. Fiindcă nu-mi dă niciodată, Și-apoi umple lumea toată Că m-am dus și i-am cerut … Dar de-acuș, Zise el cu glas sfârșit Ridicând un picioruș, Dar de-acuș s-a isprăvit… Cri-cri-cri, Toamnă gri, Tare-s mic și necăjit.
Las aici și recomandare de cărți de poezii pentru copii, în caz că dorești să citești poezii și pe hârtie.