Scris de stefania.sarina in data de July 16, 2021

Grecia. Samothraki - insula pustie

Am vizitat Samothraki undeva în luna octombrie, când în România te mai bucuri de rămășițe de vară, cu niște ploi și dimineți din acelea reci. 

Pesemne că toamna venea grăbită. 

Noi am fugit de ea, imediat după nunta unor prieteni. Ne-am luat mașina, și-n mașină cele doua biciclete și-am plecat în Grecia.

Era de neconceput o vacanță fără biciclete. Ce am fi făcut altfel? (ton ironic inserat aici)

Erau multe de făcut și fără, doar că nu erau în plan și nu erau priorități. 

Bicicleta trebuia să cucerească mereu alte și alte teritorii, dealuri și pante de urcat, ce te făceau să regreți ziua în care aparuseși pe lume. 

Greu la deal cu bicicleta! 

Aveam pe atunci un MTB negru mat. Am adorat-o. Mă făcea să mă simt în siguranță, ajutată vizual de roțile groase și solide, de ghidonul bine închegat și ajutoarele laterale, pentru adevărați cicliști tehnici, pe hârtoape și teren accidentat. 

Eu eram și sunt și acum o ciclistă amatoare. Sunt amatoarea ciclistelor amatoare. 

Bicicleta neagră mă făcea să mă simt altfel. Accesorizată cu mănușile fără degete, pantaloni cu bazon, ce-ți protejau fundul în șa, și tricou din plastic 100%, colorat cu diverse brand-uri. 

Ce să mai, eram Sophie de Boer de la Lehliu. 

Grecia - biciclit pe langa mare

Ajunși în Grecia, planul era să lăsăm mașina pe continent, să luăm cele doua biciclete și să mergem spre insula cu ferry. 

Zis și făcut.

Îmi amintesc că motivul pentru care am lăsat mașina a fost și scutirea taxei de ferry pentru mașină. Așa, plăteam doar pentru noi. Sau unul dintre motive. Motivul principal era mereu oportunitatea pe care o aveai atunci când pedalai, să observi totul în jurul tău, să nu-ți scape nimic. 

Lucian îmi zicea des: nu este doar despre destinație, ci și despre drumul până acolo, călătoria în sine. 

Dar mi-a zis asta târziu de tot, după câteva călătorii epuizante prin lume. 

Cu greu pătrunzi în mintea omului ce are veșnic planuri plănuite, ticluite și puse fiecare la locul lui. 

Boscorodeam adesea călătoria, căci era de cele mai multe ori cu pante, mai ales pe insule și mai ales prin Italia - țara pe care am cucerit-o ulterior tot pe două roți - și mă provoca să scot din mine ce era mai rău. 

Înjuram în gând, înjuram cu vorbe și juram că nu mai merg în viața mea cu bicicleta nicăieri. 

Îmi venea la propriu să mor. 

Mă deziceam îndată ce venea vreo coborare pe care mă simțeam pentru câțiva kilometri queen of the roads. Îmi reveneau încrederea și entuziasmul la loc de fiecare dată. 

De aici au urmat câteva zeci de excursii doar cu bicicleta. 

Nu regret nicuna dintre ele. 

Samothraki era insula aceea pe care o vedeai din Thassos, o altă insulă grecească, aproape de România. Zic aproape, pentru că mulți turiști români o preferau și ajungeau cu mașina de cele mai multe ori. Distanța dintre București și Thassos este de aproximativ 570 de km. 

Samothraki are cel mai înalt munte insular, muntele Saos, care se traduce safe - siguranță. Un alt nume comun al acestuia este Fengari, ce înseamnă lună. Vârful are 1.611 m, cu plecare de la nivelul marii. 

Grecia - Muntele Saos
Muntele Saos, văzut de pe ferry

Am resimțit fiecare metru și vântul care se întețea din ce în ce mai tare cu cât înaintam. Nu am izbutit să ajung până-n vârf. Am poposit la 100 m distanță, cred, și-am lăsat profesionistul să bifeze încă o realizare măreață - urcarea încă unui vârf. 

Este deja simplu de identificat rezistența mea la efort. Gâfâi ca un caine ce a alergat după minge de 20 de ori, cu limba cât o cravată. Atât la pedalat, cât și la escaladat munții nu ai nevoie să fii puternică, ci să fii sprintenă. 

Eu doar păream. 

Aveam echipament, aveam atitudinea potrivită, mușchi, însă nu eram pregătită psihic și nici anduranță nu aveam. 

Grecia - in varf de munte
Aproape de vârful Saos. Poziție de făcut poză pe vânt puternic.

Îmi amintesc că eram prin Belgia, în orașul Liege, cu bicicleta, și-l filmam pe Lucian pe o urcare urbană, pe piatră cubică, eu fiind pe jos. Tot ce se aude în acel filmuleț e gâfâiala mea groaznică. Mi-a fost rușine în fața celor care au vazut-o și ascultat-o. Mi-a trecut între timp, am realizat că în fata mea sunt ok cu epuizarea fizică și gâfâiala specifică și mi le-am asumat. 

Dar se auzea de parca eu pedalam, filmam și făceam și sprint în același timp. 

Am stat o săptămână cazați într-un fel de Airbnb - o casă, o curte imensă, plină de castani comestibili. 

Lesne de înțeles c-am plecat acasă cu traista plină de castane. 

Locul se numea La Castania. O familie de oameni intelectuali, extrem de amabili, ce vorbeau greaca și germană. Noi nu vorbeam niciuna dintre acestea. Eram cazați noi doi și un american. Curtea goală și liniștea erau perfecte. 

Luna octombrie este extrasezon pentru iubitorii de scăldat. Dar noi nu mersesem acolo pentru scăldat. 

Nu am fost și nu sunt înotătoare și iubitoare prea mare de înotat și scufundat. Ce nu este în câmpul meu vizual și ce nu pot atinge cu picioarele, ies din zona mea de confort. Așadar, înotatul și exploratul mării nu sunt pe lista mea. 

Ironia face că acum locuiesc la mare, pe o insulă. 

Grecia - la pas, in oras
Grecia cu simplitatea ei

Eu venisem pentru Grecia. Iar Grecia este mai mult decât mare și soare. 

Noroc pe atunci cu Google translate, altfel am fi zâmbit inepți la proprietarii amabili și am fi rămas doar cu efcharisto (mulțumesc în greacă).  

Zilele treceau, eu nu făceam mai nimic, Lucian cucerea locuri de pe insulă. 

Știam să ne lăsăm în pace reciproc. 

Printre altele, o altă tradiție grecească era închiriatul unui scuter. În dorința nemărginită de face totul pe bicicletă, interveneau plânsetele mele în care spuneam că eu nu pot să urc. 

Mă epuiza gândul, înainte de orice pantă. 

Mai inchiriam și scuter. 

Pe scuter nu simțeam nimic, bătea vântul în freză, și aveam timp să observ marea, stând pe gânduri liniștită. Mai și cântam uneori, de pe locul din spate. 

În drumurile cu scuterul prin orașele insulei, drumuri câteodată ghiorlănite, mă minunam adesea și de câte un lămâi cu fructe, mandarin, portocal și rodiile atârne în pomi, roșii și perfecte. 

Deh, acasă nu vedeam așa ceva și, cu atât mai mult, nu în luna octombrie. 

Atât de tare m-am minunat de o rodie, pe care și pusesem ochii să o iau, adicătelea s-o fur, încât am exclamat cu sunete înalte să oprească scuterul. 

În secundă următoare zburam, sfidând gravitația monstruos, de pe scuter, peste Lucian, peste-ntreg scuterul, în țărână, cu imagini despre rodii ce se derulau în slow motion. 

Aveam 100 de pietricele înfipte în genunchi (exagerare intenționată), coate și alte părți expuse. Eram îmbrăcată sumar. Am auzit o exclamație de-a lui Lucian, probabil cu părere de rău că mă duc ca vântul și ca gândul, și că nu are cum să mă oprească, știind și ca urmarea va fi dureroasă. 

Am aterizat, am râs, eram întreagă. Dureau însă foarte tare acele pietre înfipte în piele. 

Un domn prezent pe acolo ne-a sărit în ajutor, rostind greaca cu convingerea omului că este înțeles. Atât am zis: nero, adică apă. Nici acum nu știu de unde știam cum se zice la apă în greacă. 

Am luat apoi și rodia din copac, firește. Nu puteam să fiu și rănită, și păgubită...

Grecia - o rodie jumatate
O rodie și jumătate

Zilele erau calde și soarele își făcea treaba, dacă-l lăsai, să te bronzezi. 

Mi-am așezat tacticos un prosop pe plajă, singură, am lăsat exploratorii să-și dea sufletul pe urcări cu bicicleta și m-am bucurat de soare. 

Din când în când, mă mai ridicam în coate, să mă uit șăgalnic pe plajă, la apă, să mă simt bine despre mine. Și-acum fac la fel, în fiecare weekend, pe plajă. O mai numesc câteodată recunoștință. 

La un moment dat, observ o pată neagră ce se apropia de mine. Fac ochii mici, ca omul care se chinuie să vadă mai bine, ascuțindu-și privirea, și vad că persoana (era un bărbat) venea spre mine râzând cuceritor, cu niscai plete în vânt și nimic pe restul corpului. Negrul era părul ce îl acoperea. Și doar păr avea pe el. 

Nu știu când și cum, în câteva secunde, mi-am adunat catrafusele și-am pornit spre casă, ca o gospodină ce și-a adus aminte că avea ceva pe foc. 

Printre altele, insula este și hippie. Apăi, eu nu sunt hippie și-mi place costumul de baie pe oameni. 

Grecia

În peregrinările mele atât pe continent, cât și pe insule, am putut observa diferențe. Locuiesc acum pe o insulă și vorbesc din propria experiență. 

Insulele au farmecul lor, mai ales în extrasezon. Oamenii care mai rămân pe insule, cum sunt cele grecești, sunt loiali locului. 

Cei care aleg să nu lase pustie insula iarna sunt oameni statornici, dedicați, ce înțeleg mai mult din cele nespuse ale insulei, îi simt nesiguranța si teama și o asigură de căldură umană, prin prezența lor și în decembrie, sau ianuarie, sau alta lună rece.

Oportunismul turistic, dar și cel al localnicilor, este resimțit cu siguranță, dar este și momentul ei de respiro bine meritat, al fiecărei insule. 

Acum prefer izolarea, mersul în sens opus trendurilor și nu este ceva ce nu recunosc. Dar nu o fac din obrăznicia sau fudulia omului care face lucrurile pe dos, doar pentru a demonstra, ci pentru că liniștea mea interioară este mai importantă. 

Recomand Samothraki pentru liniște, în primul rand, zonele naturale sălbatice, marea, relaxarea pe care o poți simți când vuietul unui oraș nu-ți mai convine. 

Samothraki are mai multe de oferit, fără îndoială, pentru mai multe tipuri de ochi și preferințe. 

Însă, câteodată, vorbesc mai bine pozele decât cuvintele, în încercarea de a descrie frumosul și spectaculosul. 

Cartea de citi: Bazarul unui poet. Memorii de calatorie in Germania, Italia, Grecia, Orient si tarile dunarene. 1840–1841 - H.C. Andersen

Grecia - pe langa mare
Unde sa mergi in Grecia?

In Grecia te poti bucura atat de mare, cat si de munte. Si pe continent, dar si pe insule. De regula, majoritatea alege sa calatoreasca catre insule, unde gasesti gazde ospitaliere, statiuni extraordinare si mancare pe masura.

Ce mare e in Grecia?

Grecia se invecineaza la Est cu Turcia si Marea Egee, la Vest cu Marea Ionica iar la Sud cu Marea Mediterana.

Cum calatorim in Grecia?

Spre Grecia, din Romania, poti calatori atat cu avionul, dar si cu masina. Distanta de la Bucuresti pana la Kavala este de doar 575 km, ce poate fi parcursa in 8 ore cu masina.

Articol scris de stefania.sarina
Eu sunt Ștefania. Și Sarina. De aici și numele blogului meu, Sarina.ro. Am 33 de ani de defecte asumate, cu pasiuni de oameni normali și scăpări emoționale ca alți oameni normali.

One comment on “Grecia. Samothraki - insula pustie”

  1. Uf! O singura data mi-a trebuit bicicleta in Grecia si mi-a trecut 😄🤗
    Chapeau, pentru fiecare data cand ai zis ca nu mai poti si ai mai putut. ❤

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Postările mele

crossmenu
Shares
Share This

Distribuie acest articol

Distribuie acest articol prietenilor tai!