Pentru că mintea poate deveni un loc plictisitor și anost câteodată și, citind, pătrund astfel în alte minți care au avut momentele lor de geniu.
Doar citind se nasc alți și alți scriitori care-și zic, trezindu-se parcă dintr-o reverie: da’ ce, eu nu pot să scriu?
Ba da, și tu poți să scrii.
Și nu, mesajul nu este desprins din cărțile motivaționale care-ți împânzesc mintea cu mesaje optimiste și încurajatoare cum că trebuie să crezi în tine, indiferent de ce vise mărețe ai. Păstrăm totuși o urmă de raționament.
Nu, nu poți face chiar orice.
Spre exemplu, eu n-am să pot deveni matematician niciodată sau nu am să pot desfășura activități ce țin strict de matematică. Nu am o minte creată în acest fel, minte care să-mi vină în ajutor spontan, când întreprind vreun calcul ce cuprinde mai multe zecimale.
Cititul este cel mai bun refugiu.
Atunci când citești și cei din jur te observă, parcă nu le vine să te deranjeze.
“Ce face Ștef?, auzeam pe lângă mine.
"Citește."
"Ah, bine, las-o să citească."
Irvin D. Yalom, în cartea Călătoria către sine, carte autobiografică, spunea că, atunci când, copil fiind, le spunea părinților că merge la bibliotecă, părinții nu-i puneau alte întrebări. Mai mult, acesta își formase un obicei să ceară bani pentru cărți, cerință ce nu-i era refuzată niciodată.
Locurile de citit și banii pentru cărți pare-se că nu sunt motive de zgârcenie sau de îndoială.
Da, cititul e prețios.
Doar cei ce citesc știu că timpul se scurge mai repede când te prinde câte o carte bună.
Tu citești “dus de nas” de aventura frumos scrisă de autorul talentat, timpul se scurge nemilos, îți mai trece prin cap că mai sunt și altele de făcut, dar te scuzi în sinea ta că timpul pentru citit este timp cult și nimic nu te poate judeca.
Și să nu uităm de pozițiile absolut incomode în care te prinde acest miraj, dar pe care le resimți abia după conștientizare.
Cititul este pentru curioși.
Cine nu este curios?
Eu nu cunosc încă pe cineva să nu aibă un gram de curiozitate în el.
Nu judecam aici curiozitățile.
De fapt, nu judecăm deloc.
Cititul îți oferă date despre lumi în care nu ai ajuns și nu ai să ajungi vreodată: sărăcie și foame, ca în romanul Desculț, al lui Zaharia Stancu, când vei plânge ca cel mai mare prost în fața neputinței oamenilor ce merg la cules de struguri cu botnițe, după ce visasera și așteptaseră momentul un an întreg.
Date desprinse din alte lumi - imaginare, fantastice, cu roboți și legi create pentru funcționalitate acestora în lumea oamenilor, ca în romanele lui Asimov, cu legile roboticii.
Despre dragoste, iubire nebună, dusă la extrem, ca în romanul La răscruce de vânturi.
Ca în cărțile lui Neil Gaiman, unde binele și răul au întrupări umane și se întâlnesc și se și împrietenesc pe pământ ca să salveze omenirea.
Unde mai găsești tu așa povesti? În viață, dacă ești norocos. Și doar unele. Dar nu poți trăi nicicum emoțiile copleșitoare, nu poți fi părtaș la toate.
Citind, ești în mai multe locuri deodată.
Ar mai fi, căci doar citind descoperi alte și alte motive pentru care o faci.
Eu încă citesc și încă descopăr. Și da, am avut și eu impulsul acela creativ cum că și eu pot să scriu. E dreptul meu.
Dar tu, cititor de articole de bloguri, curios mai mic sau mai mare, navigator al internetului nesfârșit, de ce citești?
Ce forță nevăzută de ține legat de lanțurile unei cărți bune? Și ce este aceea o carte bună pentru tine? Din nou, nu judecăm.
Dezbatem necontenit infinitul de motive pentru care îți afunzi fața și gândurile într-o carte, îți amorțesc mâini și picioare în poziții deșelate și nefirești, ținând cartea sau Kindle-ul și uiți de foame și de sete.
Atunci, timpul fuge de parcă știe că tu nu ești atent la el.
Din milioanele de motive existente, unele inventate poate, unele necunoscute încă, citim și nu trebuie să ne oprim.
Atâtea cărți și atât de puțin timp…
Imaginile aparțin talentatei artiste Gosia Herba.