Articolul de față nu este ceva nou, inedit, unic, nimic care să te dea pe spate. Este o frântură dintr-un moment de azi, legat de cadouri. Atât.
Este o alegorie venită de-a valma peste mine și-am zis să mă dau impresionată în scris de ce am simțit eu legat de cadourile de Crăciun.
Nu este nicidecum despre recomandări de cadouri de Crăciun, pentru simplul fapt că nu cred în cadourile de Crăciun.
Crăciunul nu este motiv de cheltuială, nici de chefuială, îmi pare rău, ci este motiv și moment de pauză de la tot ce ai făcut mai tot anul. Cum nu este nici motiv de ghiftuială, iar eu sunt o gurmandă, care ar mânca dulciuri fără rușine non stop.
Cum deschizi orice device ai prin casă - telefon, laptop, TV - dai de reclame colorate, agasante, la de toate. Nu lipsește nimic din gama de reclame - mâncare, panetoane, decorații, haine, genți, parfumuri, băutură, bijuterii.
Știu că mi-au scăpat multe, dar ideea s-a conturat deja, și nu are rost să insist.
Crăciunul te îmbie la cheltuială masivă, fără gândire și fără plan. Vrăjit de culori și lumini, ambalaje frumos făcute, cu anume scop, sunt puse sub nasul nostru și ne sunt servite la o singură mișcare de card sau scos banii din portofel.
Trebuie să știi doar că puterea de decizie este la tine, nu la altcineva.
Știi cât mi-a luat mie să-mi dau seama că oamenii nu au nevoie de obiecte?
Hai că îți spun!
După moarte tatălui, avem atunci 15 ani, am realizat ceva, puțin de tot, dar am simțit golul masiv al pierderii, așa cum îl poate simți un adolescent.
Însă, după moartea celui de-al doilea tată - menționez aici că mama și-a refăcut viața după 8 ani - un om deosebit, cu suflet bun, la cei 25 de ani pe care-i aveam, am simțit brusc că nimic nu îmi este de folos. Nici cea mai scumpă geantă, nici cea mai de preț bijuterie, nici hainele de pe mine nu-mi erau de folos. Pierdusem pentru a doua oară omul care îmi era tată. Mama îngropa al doilea partener. Nu mai voiam nimic. Nu am mai vrut nimic. Am abandonat tot ce era material și m-am orientat către ce simțeam, către experiențe.
Începea atunci cel mai frumos proces al creșterii spirituale, al dezvoltării mele ca matur. Nu a fost ușor deloc, nu este un proces pe care l-am terminat și nici nu se va termina curând.
Am învățat așadar că nu îmi este de folos nimic din ce este făcut de oameni, pentru plăcerea oamenilor.
Nu aș vrea să sune a ipocrizie, însă am obiecte în casă, am haine frumoase, am încălțăminte, genți, dar am mult, mult mai puțin. Am atât cât îmi trebuie. Și este suficient.
Poveste tristă cea de sus, știu. Dar și o lecție importantă.
Moartea nu discriminează, nu cântărește, nu te întreabă, nu îți dă mai multă atenție sau mai puțină, în funcție de cât ai. Moarte vine, fără permisiune, și ia totul. Viața.
Restul este vanitate!
Dar iată că putem face cadouri celor cărora vrem să le facem cadouri. Toată lumea are o listă de persoane ce merită cadouri. Familie, prieteni, colegi de serviciu etc.
Uite la ce m-am gândit eu, dar și alții, în alte articole care mi-au trecut prin fața ochilor. Oamenii încep sa descopere plăcerile în alți oameni, nu în obiecte.
Sec scris, timpul este oricum dar nu un cuvânt sec. Când zic timp, mă refer la timp cu mama la o cafea, ochi în ochi.
Timp de băut un pahar de vin cu tata, după masa de cină. Nu te grăbi să strângi masa după ce mănânci. Mai rămâi o clipă la un pahar de vin, că oricum ai mâncat până nu ai mai putut și ti-e greu să te urnești.
Dă-le oamenilor timp din timpul tău pentru activități pe care le consideri frivole, pentru nimicuri. Ai să vezi cum o povestire duce la alta.
Ca o adăugire la acest moment cu mama, mi-a venit în minte o întrebare ce mi-a fost adresată.
Suna cam așa: ce ai face dacă ai ști că mâine este sfârșitul lumii?
Fără ezitare, căci oricum nu mă caracterizează, am zis că aș vrea să mă prindă cu mama, la o cafea, în hol, acasă, la Lehliu. Are mama amenajat holul foarte zen, un pic de Hygge, cu lumânări, cu decorațiuni din crenguțe făcute de ea, cu mileuri tot de ea făcute și alte nebunii. Acolo aș vrea să mor și nu mi-ar părea rău.
Adicătelea poze pe hârtie. Avem sute, mii de poze pe telefon acum. Când ne uităm la ele vreodată? La cele din 2015, 2017, chiar 2019?
Scoate câteva poze pe hârtie, pune-le într-un album de poze, scrie câteva cuvinte pe spatele lor și fă din asta cel mai frumos cadou.
Prezența ta este cel mai de preț cadou. Prezența în zilele noastre este un pic umbrită de telefon. Văd adesea, și știu că vorbesc ca o cucoană în vârstă acum, capete plecate spre telefon, o ocupație excesivă pentru ce se mai întâmplă în acel mic aparat din mâna noastră.
Dar ce faci cu casa în care ești? Ce faci cu oamenii din jurul tău? Poate că și ei au ochii în telefon, dar fii tu cel care zice STOP și dă startul unei discuții. Nu fi doar un participant fizic, mut și angrenat în digital.
Oriunde ai fi invitat, lasă-l de-o parte și creează amintiri pentru tine și pentru ceilalți. Privește oamenii în ochi, cu seriozitate și spune-le ce ți s-a mai întâmplat, întreabă și fii curios. Râzi cu gura până la urechi și fă ca prezența ta să conteze pentru casa care te-a primit.
Am pus intenționat cadouri și nimic altceva. Dacă-ți place să cumperi, cumpără ceva românesc, făcut de mână, făcut cu trudă, cu dragoste și interes.
La o simpla căutare pe internet găsești meșteri români care fac atât de multe obiecte, de nu-ți vine să crezi. Știm doar că românii sunt iscusiți.
Lumânări, tablouri, bijuterii, covoare țesute, globulețe, genți, haine și lista este lungă.
Îmi este greu aici să nu fiu imperativă, dar nu mai cumpăra atât de mult plastic, obiecte făcute la kilogram, inutilități în forme colorate. Nu mai cumpăra promisiuni frumos ambalate, pe care plătești cât nu face!
Oamenii își aduc aminte momente, nu obiecte.
Am văzut de curând Grinch. Personajul, la un moment dat, sub influența furiei și a frustrării, zbiară la oameni și le spune cât sunt de mânați de material, cum au transformat Crăciunul în comercial și consumerism. Cum găsește în gunoiul lor atât de multe obiecte aruncate, fix după Crăciun, obiecte care, cel mai probabil, au fost cadouri.
Uite, o altă istorisire legată de risipă.
Urăsc risipa, de orice fel și de orice resursă!
În Malta există magazine second hand, charity shops, cum le zic ei. Aceste magazine adună de la oameni orice, flecuștețe și nimicuri, și le vând mai departe pe mai nimic, câțiva euro. Banii se strâng și se duc către adăposturi de animale sau către un caz social. Oamenii ce aduc obiecte, le donează, și nu primesc absolut nimic pe ele.
Merg când am ocazia și pierd vremea printre rafturi. Găsesc atât de multe obiecte valoroase și frumoase, unice chiar. Am găsit o rochie din mătase naturală, o brățară cu perle naturale, superbă. Găsesc suporturi de lumânări din alamă, fier, cupru, aduse de prin India, Italia și Franța. Găsesc obiecte suflate cu argint și aur, farfurii din Anglia, pictate manual, din porțelan.
Dar știi ce mai găsesc? Multe suveniruri. Știi tu, acelea aduse de prin călătorii oamenilor pe care-i îndrăgim și cărora le aducem ceva. Găsesc scris pe ele for Luise, with love, from Portugal, for my son, from Italy și alte, și alte mesaje de toată dragostea. Ajung în magazinele second hand, căci oamenii se descotoroșesc de ele cu prima ocazie.
Stau mult și bine pe rafturi aceste obiecte, pentru că nu le cumpără nimeni.
Crăciunul este pauză. Pe lângă mâncare și, poate, mai multă băutură, de Crăciun se mai disipă un pic din griji, treburi, telefoane și întâlniri de la serviciu. Și este normal să fie așa.
Odihna este cadoul tău pentru tine. Este și pentru mama poate, când îi zici că nu este nevoie să facă trei feluri de prăjituri, că-ți ajunge unul, că oricum au mult zahăr și nu te poți abține. Spune-i să stea liniștită, să-și odihnească picioarele și mâinile, că nu se întâmplă nimic dacă mănânci doar albă ca zăpada, fără cozonac, negresă și salam de biscuiți.
Nu puteam să termin fără cărți. Oamenii sunt diferiți și citesc cărți diferite. Potrivește pentru fiecare persoană pe care o cunoști câte o carte și ia-o cadou. Scrie-i câteva rânduri pe ea și spune-i de bine, să-și aducă aminte și peste ani.
Așadar, nu îți mai cheltui banii în speranța că vei face fericit pe cineva. Fii mai chibzuit și oferă atât cât poți, căci scopul Crăciunului nu este să te lase falit și nefericit.
Vrei să știi ce cadouri am primit eu, deja, anul asta?
Un răspuns de la medicul ginecolog că totul este în regulă: “The results are perfect, stay well!” (Rezultatele sunt perfecte, rămâi cu bine)
Am mai primit, undeva în luna martie, rezultatele ecografiei mamare. Un răspuns ferm din partea medicului, cu zâmbetul pe buze: “You are perfect, my dear, don’t worry.” (Ești perfectă, draga mea, nu îți face griji).
Nu mai vreau nimic!
Închei brusc, după atâta scris, îmi pun un pahar de vin și termin cartea lui Yalom, Staring at the sun, carte ce vorbește despre frica de moarte.
Îți las un gând de final, căci vin sărbătorile: să fim sănătoși, echilibrați, empatici și cu orientare către tot ceea ce contează.
Și mai știu ceva: dacă mama este sănătoasă, va fi un an bun!
Sursa poza: paintnite.com
