De când mă știu, trăiesc într-un dans al grijilor constante. Grijă că n-am bani, grija că n-am unde să stau (vremurile de student în București încă mă bântuie), că trebuie să prind trenul, grija pentru cei ce au mai puțin decât mine, grija pentru copiii care cerșesc și le-o fi foame, grija pentru oamenii cu dantură șubredă, ce nu au bani să o îngrijească și multe alte griji.