Scris de stefania.sarina in data de July 31, 2023

Am venit să te cunosc

Știam unde sunt, însă nu știam peste cine o să dau în casă. Când te trezești tam-nesam cu un intrus, îți poate sta inima-n loc.

A mea bătea tare, până în timpane. 

Am intrat pâș, pâș, îmi reglasem parcă și respirația după pașii rari și tăcuți, m-am văzut în oglinda de pe perete și mi-am dat seama cât eram de bronzată. 

Doar e mijloc de august, ce să fac acum dacă locuiesc pe o insulă? Umblu bronzată din martie până în decembrie. 

Știam holul mare și lung pe de rost, fiecare camera unde dă, ce este în ea și câte dintre cele 5 camere de-o parte și de alta erau și terminate. Camerele din fund încă mai aveau chirpicii la vedere și tavanul din scânduri belite, cu paiele ce ieșeau din pământul uscat, cu care se umpluse podul. 

Mirosea a pământ uscat de câțiva ani deja

Acelea erau camerele din fund, pe atunci abandonate. 

Era răcoare, adia un pic de vânt și perdelele albe se umflau ca pânzele bărcilor de pe Mediterană, însă fără direcție. Perdelele erau strâns legate de galeria de lemn ce le susținea de sus, cu inelele mari metalice, prevăzute cu clești din metal, ce prindeau zdravăn perdelele. 

Acestea se umflau și se dezumflau la fel de neputincioase. 

Am făcut prima la stânga, într-o camera mare, semi întunecată, cu două paturi recamier, și o masă mare în mijloc, cu patru scaune sub ea. La geam erau atârnate cearceafuri, ca să apare de soarele verii, ce dogorește până la apus. 

Pe pat era ea

Stătea cuminte pe marginea patului, cu mânuțele mici și bronzate în poală, cu o tunsoare băiețească fără stil. Purta pantaloni scurți, băiețești, și-un tricou alb, cu câteva pete de pepene și vișine, dovadă unei zile fructuoase de-a dreptul. 

Își freca picioarele ca un greiere și se gândea intens la ceva ce doar ea știa. Mi-am luat câteva secunde în plus să o admir mai mult, până să se prindă că e privită. 

M-a vazut! 

Ochii mari și verzi, bronzată și ea, cu păr blond, ciufulit, decolorat de soare și sprâncene de aceeași culoare. 

A rămas cu gura un pic întredeschisă, până să salute politicos, așa cum fusese învățată și învățase acea lecție prea bine. 

Un străin intră în casa ta și primul lucru tu saluți politicos. Așa era firesc. 🙂 

Sărmâna! O căutați pe mama? Nu-i acasă, e la servici, vine cu trenu’ de 5. 

M-am așezat și eu lângă ea, pe marginea patului.

Am fost tentată să zic hello, din obiceiul pe care-l am acum cu străinii de care sunt înconjurată, din lejeritate, nici nu știu. 

Bună! Nu, nu o caut pe mama ta. De fapt, chiar mă bucur că ești singură, căci pe tine te căutam.

Se înroșește la față și zice: ce-am făcut?

Ha, zic în sinea mea, același obicei și-acum.

A început să-și frece și mâinile acum și să strângă din pumni cu emoții. Am observat mâinile groase și muncite, niscai bube pe picioare, unele uscate, altele noi făcute de curând, doar era plin sezon de rod prin curte. Era murdară pe picioare de praful de vară, gros, de pe stradă și din curte. 

Nu a părut să o deranjeze că mă holbam. 

Mi-a părut rău că m-am holbat, pentru că știam foarte bine cât de fragilă era. Nu venisem acolo să o fac să se simtă prost. Nu venisem acolo să mă uit de sus la ea. Ba dimpotrivă. 

N-ai făcut nimic, stai fără griji, voiam doar să vorbesc cu tine, să te (re)văd, să îți spun câte ceva, să te ajut, să te……

…cunosc. 

Și-am zâmbit larg atât cu dinții, cât și cu ochii. Ochii nu mint niciodată. 

Și-a lăsat umerii în jos, și-a relaxat mâinile și și-a încrucișat picioarele ca un om curios, gata să primească toată informația. Aveam toată atenția ei.

Câți ani ai acum?

Zece, azi i-am facut. 

Serios? Și ești singură de ziua ta?

E și frate-miu cu mine, dar e la joacă acum, eu am venit acasă că mă doare capul de la soare. 

Insolație, nu?

Da, așa zice si mama, că ne căpiază soarele ăsta dacă stăm prea mult. 

Știam că nu am timp, atât cât aș fi vrut, și-am trecut repede la fapte.

Am venit să-ți spun cât ești de specială. Am auzit că ești un copil muncitor și îți place să faci treabă, să ajuți pe mama și pe tata prin curte. Am auzit că înveți bine, că-ți place să citești și ai note bune la școală. Am auzit că te mai bați cu băieți, dar asta pentru că nu știi cum să le spui că te deranjează și ție-ți plac limitele personale. 

Nu știi ce sunt acelea, așa-i? Ai să afli tu mai târziu….

Am venit să-ți spun să înveți chiar mai bine decât o faci acum și să nu te îndrăgostești chiar de la 16 ani, pentru că este aiurea rău. O să suferi rău de tot din cauza asta, să știi. Să pui mâna să înveți și să înveți și o altă limbă străină cât mai repede. Germană să înveți. Găsești la bibliotecă cărți sigur. 

Lăsa suferințele după băieți, pentru că oricum nu aduc nimic bun și oricum ție nu îți trebuie băieți, la câte sunt de făcut în viața asta. Ai ințeles? 

Lăsa ca știu eu că ai priceput, că te duce capul.  

Ah, și să știi că la 15 ani o să-ți moară ta…și vei rămâne doar cu….și m-am oprit. 

Uitasem să respir. Uitasem să gândesc. Vorbeam doar cu gura, fără suflet. 

Ea se uita în continuare la mine, clipea doar să își umezească ochii și continua holbatul. Era loială atenției, așa cum stabilisem de la început. 

I se lăsase gura de tot, ochii erau și mai mari, avea bretonul în ochi ca un bichon și își ținea mâinile una-n-tralta ca un om ce trădase o națiune. Era pregătită să își primească sentința. 

Pentru ce? Pentru ceva ce nu făcuse. 

Încă

Mi-am reglat vocea, mi-am adus aminte că am fost profesor și s-a activat instant vocea caldă, vocea ce aducea siguranță și confort, lipsită de mânie și reproș. 

La mulți ani, copil frumos și bun! 

Știi că ești un copil bun, nu? Toți copiii sunt buni, însă, mai târziu, viața devine o provocare și oamenii uită să mai fie buni. Își aduc aminte, dar în mare parte sunt încruntați. 

Tu să fii mereu bună!

Îți doresc să fii fericită și să ai cei mai buni prieteni buni cu tine. Să fii bună, știu ca am mai zis asta, să râzi cu zgomot, să asculți de mama și de tata, pentru că ei știu ce e mai bine pentru tine. 

Îmi înghițeam cuvintele. Doamne, câte aveam să-i spun! 

Să știi că oricât de greu este, și cu oamenii ăștia răi de care îți ziceam, ție o să-ți fie bine. O să vezi lumea, o să fii sănătoasă tun, nici măcar de apendicită nu o să te operezi, să știi. 

O să muncești mult cu mânuțele astea două și o să încerci să ți le ascunzi când îți vei da seama că sunt mai mari și mai puțin delicate decât ale fetelor cochete și aranjate. Dar o să le iubești și cu mâinile astea două vei cuceri lumea. 

Aceste două mâini nu te vor dezamăgi niciodată, îți promit! Așa mari și voinice, aceste două mâini vor face pentru tine totul. 

Vor învăța să mânuiască și o seceră, dar și un pix delicat, cu peniță de aur. 

Capul ăsta frumos al tău, de copil cu simțiri și dorințe atât de simple, va lua cele mai bune decizii din viața ta. Vei face riduri devreme, pentru că-ți place să râzi și nu vei ști niciodată să ascunzi emoții. 

Fața ta va fi o mască sinceră.

Fruntea ta va fi brăzdată de la atâta încrâncenare, pentru că ești un om emotiv, prea emotiv poate. Prin capul tău vor trece toate emoțiile lumii și nu vei lăsa nimic nebăgat în seamă. 

Dar ghici ce? 

Toate emoțiile alea sunt învățătorii tăi de nădejde. 

Picioarele astea ale tale, murdare de praf acum, vei învăța să le iubești târziu, din păcate. Dar știi ce? Datorită lor vei sta mereu dreaptă, verticală, hotărâtă, cu mersul apăsat care nu îți va trece niciodată. Te vei uita mereu de sus la ele si vei zice: aș fi vrut să fie drepte. 

Vor fi oameni care vor arăta cu degetul și vor râde.

Vei suferi și din cauza asta, nu am cum să te ajut aici…

Picioarele astea te vor duce în locuri în care spectacolul îi așteaptă pe cei curioși și ambițioși. 

Cu picioarele astea vei păși și pe țărână, și pe asfalt, și pe cel mai fin nisip, de pe cea mai frumoasă plajă. Vei păși pe iarba proaspăt tăiată, pe un alt continent. 

Vei pedala pe nerăsuflate, vei alerga cu sufletul la gură mereu. Picioarele astea te vor duce la cel mai bun prieten, să beți cea mai bună cafea împreună. 

Picioarele astea, așa cum le vezi tu acum strâmbe, plin de bube, se vor vindeca, și te vor purta întotdeauna mândră, ca și cum nu ai niciun eșec. Și nu vei avea niciun eșec, pentru că tu vei învăța mereu și mereu. 

Zâmbetul tău. Vei zâmbi mereu cu toți dinții, chiar dacă aceștia sunt strâmbi. Un lucru știu sigur despre tine acum - nu îți va păsa că ai dinții strâmbi. 

Și mai știi ceva? Se vor îndrepta. 

Dar tu vei zambi la fel de mult și vei râde zgomotos mereu. Mereu ți-a plăcut să râzi. 

Râde acum cu dinți mici la mine acum și da semne de relaxare. 

O să fiu bogată? Mă întreabă... 

Știam de lipsurile materiale și știam ca o întrebare de genul va veni. 

Mă blochez. 

O să fii cea mai bogată! O să ai haine, genți, parfumuri, pantofi scumpi, cu toc și fără toc...

Îmi dreg vocea din nou și-mi dau seama ce prostii spun. 

O să fii mai mult decât bogată. Tu o să fii mulțumită și recunoscătoare! În fiecare zi.

O să ai ce îți dorești, când îți dorești, atât cât îți dorești. O să ai bani să-ți cumperi ce vrei tu, dar nu o să-ți cumperi, pentru că nu o să mai fie ce îți dorești. 

Banii, draga mea, nu vor mai fi fericirea ta. Cel puțin, nu așa cum îi vezi tu acum. Nu-i vei lasă să decidă pentru tine și nici să îți mâne viața acolo unde vor ei - către superficialitate. 

Să știi că-ți va plăcea în continuare să ai picioarele astea murdare, de fapt. 

Pe cele mai frumoase plaje, cu cel mai fin nisip…

Mă crezi? O întreb fără speranță. Uitasem că trebuie să mai și întreb…

Îmi place să citesc, îmi zice. Îmi place și să scriu, dar mi-e rușine să arăt cuiva ce scriu, pentru că o să râdă. 

Am scris o poezie la școală și colegii au zis ca am copiat de undeva. N-am copiat. 

Știu…

Dar tu de unde ești? Și îi cade privirea pe brățările mele de la mâna stângă. 

Din…de pe o insulă, zic. M-am mutat acolo acum cinci ani și îmi place tare. 

Și înainte unde ai stat?

Aici am stat. 

Aici, aici?

Da, pe aceeași stradă cu tine. 

Uite, aș mai vrea să stau cu tine de vorbă, mai ales că este ziua ta azi, dar nu mai pot. Mă abțin cu greu să nu îți spun mai multe și nu ar fi corect față de tine. 

Dau să mă ridic de lângă ea. Am amorțit de-a dreptul și nu-mi mai simt picioarele. Se uită la mine și se ridică și ea de frică să nu plec brusc. 

Pleci la tine acasă acum? Pe insulă? 

Da, este cineva acolo de care sunt îndrăgostită rău, cu care râd și fac glume zi de zi, să știi. Este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. 

Mai vreau să știu ceva, zise neinteresată total de cine mai așteaptă pe mine acasă. 

Ce anume? 

Când o să te mai văd? Și când mai vii să vorbești cu mine, pentru că mama nu are atâta timp să stea după noi? Vine acasă de la servici și are mereu treabă. Mai și țipă la noi…

Mă uit la ea și știu că e mânată de curiozitate. Mai știu și ca ar fi avut mai multe întrebări, dar nu i-am dat eu timp. 

Ne vedem în 26 de ani, îți promit. 

Îți vei aduce aminte de mine mereu, zi de zi. Nu vei avea însă curaj să te și așezi, să stai un pic mai mult de vorbă cu mine. Ne vom întâlni când ești pregătită. 

N-a înțeles nimic, sunt sigură. 

Dar ea simțit totul și asta e tot ce contează. Mereu a simțit. 

Discuție cu mine însămi, pe marginea patului, pentru 11 august.

Articol scris de stefania.sarina
Eu sunt Ștefania. Și Sarina. De aici și numele blogului meu, Sarina.ro. Am 33 de ani de defecte asumate, cu pasiuni de oameni normali și scăpări emoționale ca alți oameni normali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Postările mele

crossmenu
Shares
Share This

Distribuie acest articol

Distribuie acest articol prietenilor tai!