Scris de stefania.sarina in data de February 11, 2023

Am vândut cărți și m-am îmbogățit

Până îți găsești locul în lume, te duci ca un nepriceput în mai multe locuri în care sigur nu rămâi, dar te duci pentru că așa este umbletul stabilit, până ajungi la destinația finală. 

Știi de la început că nu e al tău, de când îi calci pragul. Faci un periplu alarmant printre joburi, oameni, locuri, orașe, țări, până ce te așezi, până te fixezi o idee mai mult. 

Ca orice om păcătos, până la vârsta de 30 am făcut multe. Multe pot fi istorisite și înșirate într-un blog sau o carte. Dar, la fel de multe vor fi doar în amintirea mea și a celorlalți participanți. 

Ca întotdeauna, ce nu se vede este mai frumos decât ce se vede și merită ținut aproape de suflet

Mi-am colorat viața după cum am simțit, după instincte și spontaneitate. Am păstrat câțiva oameni alături, puțini de tot, dar s-au mai și aciuat pe parcurs. Unii mai vechi în funcția de prieteni chiar m-au părăsit neanunțat, neștiind cum să își manevreze exitul din relația “păguboasă”.

Din fiecare loc în care merg, mă pricopsesc cu câte un om. Ăl mai ciudat, diferit, năzdrăvan, aparte, îmi devine prieten. 

Toți au însă în comun empatia, umorul și autoironia. Un mix fermecător la orice om. 

Aveam notat și virtual, și fizic, pe-o foaie, undeva, să scriu despre când am fost eu librăreasă aproape un an. De regulă, când vine ideea, o scormonesc să văd ce are ea special și de ce mă bântuie. 

Scap de ea doar după ce o scriu și se mai domolește un pic gălăgia din sinapse. 

Am avut în viața asta, pentru o perioadă scurtă de timp - scurtă, dar spectaculoasă, un job de librăreasă. 

Adică vindeam cărți. Stăteam ascunsă până la brâu în spatele unui pupitru și încasam banii pe cărți. 

Librăria era pe Magheru, în București. Din varii motive nu am să-i dau numele. 

Nici nu contează, oricum. 

De la 10 dimineața până la 10 seara eram la librărie. O zi da, una nu, acesta era programul. Un program prost făcut, anapoda, în defavoarea angajatului.  

Dar aveam, ce-i drept, nevoie de un loc de muncă. 

La ‘negocieri’ mi s-a oferit salariu de 800 lei plus comision din vânzări. 

Vindeai, aveai bani mai mulți. Nu vindeai, aveai ioc. 

Eram înconjurată de cărți, de pachete de cărți, mirosea a cărți, și a noxe de pe bulevard, când țineam ușa deschisă vara. Era un zgomot infernal permanent, de motoare ambalate și claxoane … claxonate. 

Le ștergeam de praf, le aranjam, le rearanjam, dădeam comenzi de stocuri noi, vindeam cărți și, cel mai important, cunoșteam oameni. Oameni care citeau. Oameni care știau când ajunge nu știu ce carte în librărie de la tipar, a cărui nu știu care autor, volumul 3 din 7.

Au venit, domnișoară, cărțile alea?

Nu încă, of, îmi pare rău, vă anunțăm sigur, pe mail, vă sunăm dacă e…

Mereu îmi părea rău că nu aveam ce căutau oamenii. 

Dar și când aveam, îi convingeam să cumpere și altele, ce erau la reducere. 

“Avem și-astea acum cu 5 - 10 lei. Sunt ușoare, de vară, de citit în concediu la mare.” 

Le luau în mână, dădeau prima pagină, se uitau pe spate, mai întrebau o dată cât costă și ziceau apoi decis: “hai, puneți-o și pe asta lângă celelalte, să nu mai vin când rămân fără!”

Oamenii care veneau la început erau noi. O lună, două. Apoi se repetau. Aceiași clienți veneau să cumpere cărți, să schimbe o vorbă cu librăreasa care le zâmbea. Niciodată nu cred că am nedreptățit vreun client cu o atitudine agresivă, batjocoritoare sau impertinentă. 

Librăria era mică, cât un dormitor de bloc comunist, înțesată cu cărți, de sus până jos

Am fost o librăreasă norocoasă. Săracă, că deh, salariul ăla era un râs, dar extrem de norocoasă. 

Am avut ocazia să interacționez cu niște oameni absolut deosebiți, să le vad comportamentul într-o librărie. 

Ai vâzut vreodată un om printre cărți? Ai văzut cum le atinge, cum le răsfoiește, cum vorbește și citește în șoaptă? De parcă nu ar vrea să le deranjeze pe ele, cărțile, din statul lor înțelept pe rafturi. 

Într-o zi de vară călduroasă, cu același zgomot pe Magheru, aceleași mașini, se aude ușa deschizându-se ferm, dar cu simț de răspundere. 

Se închide în aceeași manieră. 

Ridic capul din carte - citeam, ce era să fac 12 ore?? - și îi surprind privirea ațintită asupra mea. 

Bună ziua, donșoară! 

Bună ziua..! 

Vă deranjez cu o întrebare..

Nu mă deranjați…

Caut un ghid pentru vizitat Parisul. 

Ah, nu am, îmi pare așa de rău…

Bine, dar mai am o întrebare…

Vă ascult. 

Veniți cu mine la Paris?

Desigur, doar să închid prăvălia și plecăm.

Am izbucnit amândoi într-un râs ștrengăresc. Dumnealui nu știa cine sunt eu, însă eu știam prea bine cu cine stăteam de vorbă. 

Era actorul Mircea Albulescu. 

Toată ziua apoi am fost emoționată de energia cu care a intrat și cea pe care a și lăsat-o în librărie. Simțeam că sunt o parte a unei povești din lumea actorului acum, că a interacționat cu o librăreasă care i-a acceptat invitația la Paris. 

Nu m-am dus la Paris, firește. Eu trebuia să vând cărți la librărie, nu abandonam așa tam-nesam și puneam lacătul pe ușă în miezul zilei. 

Și-o fi găsit dumnealui și ghid, și companie, în altă parte.  

Ghidul optimistului pentru Andreea Esca

O altă persoană voioasă, nici nu știu cum să-i zic ca să cuprind energia ei, bunătatea și pozitivismul contagios pe care le are, este Dalila. Îi menționez aici numele, fără s-o întreb, dar știu că nu se va supăra. 

Dalila cumpăra cărți săptămânal. Poate și de mai multe ori pe săptămână. Venea târziu, dupa serviciu, lucrează la Pro TV Dalila, și își cumpăra cărți. Nu venea și pleca ca un client străin și grăbit, deși venea pe la 8-9 seara. Nu! Venea și povestea. 

Eu cred că fața Dalilei nu cunoaște tristețea sau crisparea. Îmi povestea de întâmplări, de călătorii, de parfumuri, de vinuri, de cărți, de cum citește în pauze la serviciu, de filmări în alte țări, de oamenii pe care i-a cunoscut ici și colo. 

Era mult prea mult pentru mine. Eu vindeam cărți și Dalila îmi povestea cu efervescență de oameni, locuri, întâmplări. Stăteam cu gura căscată și ascultam. Deveneam și eu parte din poveștile ei. 

De la Dalila am auzit prima dată de cofetăria Venchi și cu uimire sinceră i-am zis: “nu știu de Venchi, nu știu despre ce vorbești!”

La scurt timp, a venit Dalila cu o pungă mare de Venchi - cu fursecuri și bomboane, ca să știu și eu cine este Venchi. Ce specială m-am simțit atunci.  

Au Venchi acum și în Malta, chiar in capitală - Valletta, mai trec pe acolo și mă mai răsfăț din când în când. 

A venit într-o zi de septembrie să cumpere cărți. Și zice grăbită, printre altele: “vreau și eu Ghidul Optimistului, că e ziua lu’ Andreea Esca.”

M-am emoționat ca un om neieșit în lume… Puneam mâna pe cartea ce avea să ajungă la Andreea Esca.. 

 Am pus în pungă cartea ce ajungea la sărbătorită a doua zi. 

Am să și scriu ceva pe ea, că așa se face!” îmi zicea, probabil făcându-și planurile deja.  

Deja nu mai contau efortul, orele târzii, oboseala, stresul, faptul că eram într-un loc în care nu progresam, nu făceam ce îmi plăcea. 

Aveam oameni care veneau să cumpere cărți și care-mi spuneau povești de acest  fel.

Am să vin când ești tu de tură. Să-mi spui cum lucrezi!” spunea Dalila când dădea să iasă pe ușa, cu o pungă plină de cărți și geanta pe umăr cu alte cărți începute prin cine știe ce locuri.  

Pe lângă aceste întâmplări, am mai avut și câteva trecătoare, cu oameni pe care i-am văzut o dată și atât. 

Am primit flori de la un italian, ce venise în vizită în București și intrase de curiozitate în librărie. A stat 3 minute și apoi a plecat. S-a întors la scurt timp cu un trandafir roșu, să-și arate admirația, căci nu am putut comunica concret și corect - eu nu știam italiană, el nu știa engleză. 

M-am fâstâcit, am mulțumit, dar eram într-o relație. 

“Nu se cade, mulțumesc, dar atât…” folosind probabil o combinație de engleză și italiană. 

Primeam bacșis de la alți admiratori, și erau chiar și cu dedicație. 

“Să îți iei un suc sau o cafea, dacă tot nu te pot răpi în timpul programului.” 

Am primit recomandări de cărți cu duiumul. Nu numai că îmi recomandau, se și întorceau după ceva timp să mă întrebe dacă am citit și-atunci se înlesnea o altă poveste povestită între cărți. 

Am cunoscut și alți oameni cu care și-acum sunt prietenă pe Facebook și avem o așa numită amiciție. 

Când m-am gândit să scriu articolul, recunosc că aveam o urmă de furie, rămasă încă de atunci. 

Să lucrezi 12 ore pe zi, pe 800 lei, și să aștepți lunar și comisionul, cu speranța că poate faci ceva mai mulți bani..nu este tocmai ceea ce te poate motiva, nu te poate alina în vreun fel, și nici un ajutor concret nu îți poate oferi. Era umilitor. 

Cred că singura salvare au fost tot ele, cărțile - măcar nu vindeam în piață la Obor, pe marginea drumului. Vindeam cărți, știam despre cărți și autori și, cel mai important, cunoșteam oameni binevoitori și deschiși. 

Toți oamenii care citesc sunt așa! 

Am reușit să plec într-un final, fără nicio urmă de regret sau îndoială. Nu era clar un loc în care să fi făcut mai mult decât vândutul cărților și cititul acestora, când nu “mă deranjau” oamenii care intrau. 

Sunt prietenă și-acum cu Dalila, deși e poate mult spus, ne urmărim pe social media și ne scriem urări una alteia în zile de naștere, sărbătoare etc. 

Dalila este un om soare, jovial și bun. Mă bucur că m-am îmbogățit cu așa om, și a ieșit ceva bun din scurta mea ședere la librărie. 

Nu regret că am vândut cărți, nicidecum, dar îmi pare rău de timpul meu irosit parcă, în locuri în care dezvoltarea personală și profesională este înfrânată din start. 

Hai că a ieșit articolul de față mai mult ca o dedicație pentru cei mai frumoși oameni la suflet, decât ca o refulare din aduceri aminte. Și bine că e așa! 

Las aici o recomandare de carte - Femeia la 30 de ani, a lui Balzac. Nu știu de ce tocmai titlul ăsta a căzut la alegere, dar merită citită și dacă ai 30 și ești femeie, și dacă nu.

Poza este din anul 2013, în jurul perioadei în care lucram sau lucrasem la librărie. Eram în Slovenia, pe lacul Bled.

Articol scris de stefania.sarina
Eu sunt Ștefania. Și Sarina. De aici și numele blogului meu, Sarina.ro. Am 33 de ani de defecte asumate, cu pasiuni de oameni normali și scăpări emoționale ca alți oameni normali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Postările mele

crossmenu
Shares
Share This

Distribuie acest articol

Distribuie acest articol prietenilor tai!